La Mănăstirea „Piatra Tăieturii” – Panaci din judeţul Suceava a căzut prima zăpadă din acest sezon la jumătatea lunii octombrie.
Aşezămantul monastic este situat la o altitudine de 1.700 de metri.
In galeria foto regăsiţi imagini cu mănăstirea acoperită de zăpadă.
Scurt istoric al mănăstirii
La inceput a fost un schit�infiinţat�de ieromonahul Iosif Achirilei. Cum insuşi ctitorul ei mărturiseşte in istoricul mănăstirii, sfinţirea a fost făcută la 8 septembrie 1933, de Naşterea Maicii Domnului, de mitropolitul Bucovinei, Nectarie Cotlaciuc. Ieromonahul Iosif Achirilei a fost omorat la 18 octombrie 1945, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, in imprejurări nedesluşite.
Viaţa monahală a continuat acolo pană la anul 1959, sub conducerea protosinghelilor Matei Bordoş, basarabean, intre anii 1945 şi 1956, şi Doroftei Cocoş, intre 1956 şi 1959. In anul 1959, mănăstirea a fost desfiinţată, prin decretul 410/1959, iar in 1962, demolată. La 1 iunie 1990, Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, a dat binecuvantare de reinfiinţare şi reconstruire a schitului.
Biserica a fost zidită exact pe locul vechii biserici de schit şi incorporează mormantul primului ctitor, ieromonahul Iosif. Are acelaşi hram ca şi schitul de la inceput, „Naşterea Maicii Domnului”. A fost zidit şi un paraclis, cu hramul „Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul”, o troiţă, in poarta de jos a mănăstirii, cu hramul „Sfantul Antonie cel Mare”, şi a fost incorporată in mănăstire stanca din varful Muntelui Piatra Tăieturii, de la care vine şi numele locului.
Foto credit: Facebook / Mănăstirea Piatra Tăieturii
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 230
Id: 79407
Data: Oct 19, 2023
Imagine:
Vineri, de Ziua Europeană a Statisticii, Institutul Național de Statistică lansează cartea „Eminescu, profesor de statistică” de Tudorel Andrei, ..... Data: Oct 19, 2023 |
Declarația comună emisă in urma ședinței comune a guvernelor Ucrainei și Romaniei, derulată miercuri la Kiev arată că moaștele ..... Data: Oct 20, 2023 |
Agenţia Naţională Impotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.), alături de partenerii instituţiei, desfăşoară pană duminică ..... Data: Oct 20, 2023 |
Elevii și profesorii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași și ai Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la ..... Data: Oct 20, 2023 |
60 de tineri și copii romani din Serbia vor participa la Tabăra de tineret „Biserica in mijlocul copiilor. Să invățăm și să ne ..... Data: Oct 20, 2023 |
Vineri, 20 octombrie, este marcată Ziua Europeană a Statisticii. A fost instituită in 2016 de Comitetul Consultativ European pentru Statistică (ESAC), pentru a ..... Data: Oct 20, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).