Profesori și membri ai Coralei „Compagnie Lyrique d’Armor” din Franța, in vizită in Arhiepiscopia Alba Iuliei

Mai mulţi profesori şi membri ai Coralei „Compagnie Lyrique d’Armor” din Franța s-au aflat in vizită in Arhiepiscopia Alba Iuliei, in perioada 2-4 septembrie.

Vizita a avut loc in cadrul unui proiect implementat alături de Corul profesorilor de Religie din județul Alba.

Activităţile desfăşurate in proiect au avut drept scop cunoașterea și descoperirea muzicii bisericești și a tradițiilor religioase romanești.

In prima zi, cadrele didactice au vizitat Mănăstirea Rimetea, ocazie care le-a oferit oaspeților din Franța să cunoască specificul monahal ortodox romanesc. A fost vizitată şi localitatea Rimetea, parte a patrimoniului internațional UNESCO.

Duminică, ei au susținut un concert in biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud, precedat de slujba Paraclisului Maicii Domnului. Corala „Compagnie Lyrique d’Armor” din localitatea Plaintel (Franța), formată din muzicieni, instrumentiști și compozitori, a incantat auditoriul cu un repertoriu religios specific occidental, cu anumite intervenții de muzică bizantină. Corul a prezentat și o compoziție proprie, „Ave Maria”.

Ziua a treia a fost marcată de vizite culturale la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, la Catedrala Incoronării din Alba Iulia și la Radio Reintregirea, unde membrii Coralei au fost intampinați de reprezentanții celor trei instituții. Părintele lect. Oliviu Botoi, consilier cultural al Eparhiei Alba Iuliei, le-a prezentat activitatea și rolul instituțiilor in viața culturală, socială și religioasă a comunității romanești.

Activităţile din cadrul parteneriatului vor continua pe toată durata anului școlar 2023-2024.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Urmăriți-ne pe Twitter:�@AgentiaBasilica


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 199

Id: 79058

Data: Sep 7, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).