PS Ignatie: Dacă avem bucurie in inima noastră putem simţi toate binecuvantările lui Dumnezeu

„Dacă avem bucurie in inima noastră, iar bucuria generează liniște, putem simţi toate binecuvantările lui Dumnezeu: sănătatea trupească și sufletească, iubirea celor din jurul nostru și tot ceea ce ne dă Domnul in lumea aceasta”, a spus Episcopul Ignatie al Hușilor in predica rostită marți seară la slujba Paraclisului Maicii Domnului oficiată in Parohia Rafaila, județul Vaslui.

Preasfințitul Părinte Ignatie le-a vorbit credincioșilor prezenți despre Paraclisul Maicii Domnului, care „se citește la vreme de intristare și nevoi”, conform Ceaslovului.

„Maica Domnului a experimentat, cu adevărat, ce inseamnă să ai bucuria. La randu-i, dacă ne rugăm ei și-i cerem acest lucru, ne dăruiește bucuria, care naște in sufletul nostru foarte multă liniște”.

Preasfinția Sa a subliniat că „avem foarte mare nevoie de liniște. De multe ori, ajungem la această concluzie cand trecem prin experienţe dureroase, sau cand ne atașăm de cele materiale, idolatrizand banii și bogăţia. La un moment dat ne dăm seama că, oricat de mult am poseda din cele materiale, liniștea nu vine la pachet cu ceea ce credem noi că ne poate implini, din punct de vedere material”.

Cinstirea cuvenită Maicii Domnului

Episcopul Hușilor a explicat că „așa cum ii cinstim in mod deosebit pe oamenii care ne fac bine, care au grijă de viaţa noastră, la fel, noi, creștinii, o cinstim pe Maica Domnului, pentru că L-a născut in această lume pe Cel care este Insăși Bucuria – Iisus Hristos”.

Preasfințitul Părinte Ignatie a subliniat că „Maica Domnului, după ce s-a intalnit cu verișoara sa, Elisabeta, cea care a numit-o ‹Maica Domnului›, așa cum o numim noi, ortodocșii, a rostit� cea mai frumoasă cantare pe care I-a adus-o vreun pămantean lui Dumnezeu”.

„In această cantare, pe care o auzim la Utrenie, Maica Domnului spune așa: ‹Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu›. Cu alte cuvinte, după ce ea L-a zămislit pe Dumnezeu-Fiul, ca Om, in pantecele ei, s-a bucurat, și mărturisește această bucurie deosebită pe care a primit-o”.

„De aceea, in slujbele noastre, cu precădere in slujba Paraclisului, o numim pe Maica Domnului ‹bucuria tuturor›, cerandu-i să umple cu bucurie inima noastră, ea, cea care a primit ‹plinirea bucuriei›, adică plinătatea bucuriei, și ‹a pierdut grija păcatului›”.

Episcopul Ignatie a spus că „noi suntem obișnuiţi să ne rugăm pentru sănătate, chiar avem o expresie intrată in limbajul nostru de zi cu zi: ‹sănătatea e mai bună decat toate›, insă pe langă sănătate, mai bune și mai minunate decat toate sunt liniștea, bucuria și pacea sufletului”.

Episcopul Hușilor s-a aflat marți la Rafaila pentru a oficia slujba punerii pietrei de temelie in vederea construirii unui nou lăcaș de cult cu hramurile „Sfinții Impărați Constantin și Elena” și „Sfantul Alexandru”.

Foto credit: Episcopia Hușilor


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 230

Id: 78767

Data: Aug 3, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).