„Binele determinant pentru moștenirea vieții veșnice este implinirea poruncilor lui Dumnezeu, cu precădere cele care privesc relația noastră cu semenii noștri, pentru că prin raportarea la ei nu facem altceva decat să exprimăm in fapte relația pe care o cultivăm cu Dumnezeu”, a spus Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul in predica rostită duminică la Catedrala patriarhală.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a explicat că la intrebarea tanărului adresată Mantuitorului „ce să fac să moștenesc viața veșnică?”, Domnul Iisus Hristos ii amintește doar poruncile care țin de relațiile dintre oameni.
„Tanărul știa că viața veșnică poate fi dobandită numai prin binele săvarșit, numai implinind voia lui Dumnezeu și făcand bine in jurul nostru fără nicio condiție, deoarece numai atunci știm că vom primi de la Dumnezeu izvorul vieții, viața ce veșnică”.
Cand Mantuitorul Hristos a auzit că tanărul implinea poruncile incă din tinerețe s-a bucurat deoarece căuta viața veșnică.
„La viața lui morală, pilduitoare, trebuia să mai adauge detașarea de bunurile materiale ca sufletul său eliberat de grija lor să se poată dărui in totalitate lui Dumnezeu, urmandu-L in persoana Fiului Său făcut om pentru mantuirea noastră”.
Mantuitorul Iisus Hristos a semănat in inima tanărului indemnul de a dărui averea săracilor știind că acesta va rodi in timp, dar și pentru a evidenția celor care il ascultau că detașarea de averea lumea este grea dar necesară pentru dobandirea vieții veșnice.
Patima bunurilor materiale
„Tanărul bogat era evlavios și dorea să se mantuiască, insă era legat cu lanțuri nevăzute de patima aceasta a bunurilor materiale și de aceea a plecat intristat” cand Mantuitorul Hristos i-a zis să iși dăruiască averea săracilor.
Fiindcă nu mulți oameni sunt atat de bărbați spiritual pentru a renunța la bogăție in vederea mantuirii, Domnul Iisus Hristos a concluzionat că un bogat intră in Impărăția Cerurilor cu dificultate.
La intrebarea adresată Mantuitorului de Sfinții Apostoli: „Și atunci cine poate să se mantuiască?”, Mantuitorul Iisus Hristos a răspuns: „Ceea ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu”.
Preasfinția Sa spune că in aceste cuvinte, in primul rand „Mantuitorul arată providența Sa și inainte-cunoașterea, știind că harul lui Dumnezeu va lucra in sufletul tanărului plecat intristat”.
Sfanta Tradiție confirmă spusele Mantuitorului deoarece după un an de zile, tanărul și-a vandut averile și le-a impărțit săracilor, devenind unul din ucenicii lui Hristos.
„In al doilea rand, mantuirea nu este o răsplată pentru faptele noastre ci ea este darul și harul lui Dumnezeu”, subliniază Episcopul vicar patriarhal.
Preasfințitul Părinte Varlaam a concluzionat că tanărul bogat din Evanghelia de duminică este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi deoarece le arată unde să caute adevărata fericire.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 193
Id: 78971
Data: Aug 28, 2023
Imagine:
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat duminică la Sfanta Liturghie in Paraclisul istoric „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței ..... Data: Aug 28, 2023 |
Patriarhia Romană exprimă profundul său regret pentru victimele exploziei petrecute sambătă, 26 august 2023, in localitatea Crevedia din județul ..... Data: Aug 28, 2023 |
Copii inscriși in campania „Ajutor pentru elevi”, desfăşurată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale, au vizitat miercurea ..... Data: Aug 29, 2023 |
Inaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Targoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a transmis un mesaj de sprijin către ..... Data: Aug 29, 2023 |
Ghidul participantului la ITO 2023 a fost publicat. Documentul este editat de Arhiepiscopia Timişoarei şi este disponibil online. „Ghidul ..... Data: Aug 29, 2023 |
Preasfinţitul Părinte Iustin a sfinţit duminică biserica moţilor din Ianculeşti, Protopopiatul Carei. Episcopul Maramureşului ..... Data: Aug 29, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).