Aşezământul monahal a fost înfiinţat în 1994 având ca destinaţie mănăstire de călugări, însă în octombrie 2005, după câţiva ani în care stareţul Gherman fusese unicul vieţuitor, s-a decis aducerea aici a unei obşti de .....
Data: Jul 26, 2011
Astfel de tabere se organizează în fiecare an de grădiniţa socială, pentru ca cei mici să îşi poată petrece o perioadă a vacanţei de vară rugându-se şi jucându-se împreună, dar şi fiind iniţiaţi în diferite activităţi educative. Ei .....
Data: Jul 26, 2011
200 de elevi şi studenţi de la licee şi centre universitare din întreaga ţară participa la slujbele mănăstirii, la conferinţe şi documentare religioase şi culturale, discuţii cu tinerii şi drumeţii pe munte. Evenimentul este organizat de Asociaţia Studenţilor .....
Data: Jul 26, 2011
După cum a relatat părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, acest program liturgic a fost propus în şedinţa preoţilor din Protopopiatul Botoşani din data de 11 iulie 2011.
„Părintele Petru Fercal, protopop misionar al .....
Data: Jul 26, 2011
Tema cu titlul "Fiinţa şi efectul Tainei Sfântului Botez" a fost prezentată de pr. Ionuţ Copoţ de la parohia Poiana Humei, după ce, în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost .....
Data: Jul 26, 2011
Proiectul "Cooperare transfrontalieră pentru o viaţă fără droguri" este finanţat de Uniunea Europeană, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei din România, prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova, şi .....
Data: Jul 26, 2011
În perioada 1-8 august 2011, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români va organiza în satul Filioara, comuna Agapia din judeţul Neamţ, tabăra mixtă "Dăruind vei dobândi". Voluntarii acestei tabere vor participa între 25-27 .....
Data: Jul 26, 2011
Un sobor de preoţi va oficia, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, o slujbă de Parastas pentru oştenii moldoveni, conduşi de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, care s-au jertfit .....
Data: Jul 26, 2011
Expoziţia, care rămâne deschisă la Casa Municipală de Cultură "Mihail Sadoveanu" din Paşcani până pe 6 august, s-a intitulat "De dragul părintelui Teofil" şi însumează colecţia de fotografii aflată în custodia părintelui Ioan .....
Data: Jul 26, 2011
Tema celei de-a doua ediţii a Adunării de la Nemţişor va fi "Exerciţii pentru descoperirea vocaţiei - a fi un bun creştin, a fi un bun profesionist". Vineri dimineaţă, de la ora 7:30, Înalt Preasfinţitul Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al .....
Data: Jul 26, 2011
Revista presei ortodoxe
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
