Aproximativ 1000 de credinciosi au participat astazi, 27 iulie 2011, la sarbatoarea ocrotitorului spiritual al orasului Pantelimon, din judetul Ilfov. Credinciosii au venit la biserica inchinata sfantului mucenic, inca de aseara, pentru a se inchina sfintelor sale moaste. Aici este pastrata mana dreapta a Sfantului Pantelimon care a fost scoasa, in aceasta dimineata, in procesiune si asezata spre inchinare intr-un foisor special amenajat, iar apoi s-a oficiat Sfanta Liturghie, dupa cum a relatat pentru Radio TRINITAS parintele paroh Nicolae Tanasoiu. Dupa cum a mai precizat parintele Nicolae Tanasoiu, parohul bisericii din orasul ilfovean Pantelimon, moastele Sfantului Pantelimon au fost aduse in tara de catre binecredinciosul domnitor Grigore Ghica al II-lea in anul 1750 la tarnosirea manastirii, care a fost demolata in anul 1985 de catre regimul comunist, iar apoi au fost mutate din anul 1960, cand a fost si inchis si spitalul. Sfantul Mare Mucenic era originar din Nicomidia. El a deprins de mic secretele medicinei, iar prin mijlocirea preotului Ermolae, a deprins si invatatura crestina. A fost botezat de mentorul sau si i s-a pus numele Pantelimon, adica cel cu totul milostiv . Sfantul Mare Mucenic Pantelimon este unul dintre cei mai populari sfinti din calendarul crestin, considerat ca unul care aduce grabnica vindecare.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 873
Id: 15431
Data: Jul 27, 2011
Imagine:
Inalt Preasfintitul Parinte Irineu a implinit astazi, 27 iulie 2011, trei ani de arhipastorire in demitatea de Mitropolit al Olteniei si Arhiepiscop al Craiovei. Momentul a fost marcat prin savarsirea Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitana Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova. .....
Data: Jul 27, 2011
Biserica Ortodoxa il sarbatoreste astazi, 27 iulie 2011, pe Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon. Intaistatatorul Eparhiei Giurgiului a participat, cu acest prilej, la Sfanta Liturghie de la Capela Sfantul Pantelion' a Spitalului Județean Giurgiu.In cuvantul de invațatura, .....
Data: Jul 27, 2011
Biserica inchinata Sfantului Mucenic Pantelimon din municipiul Pitesti si-a sarbatorit hramul astazi 27 iulie 2011. Peste 1000 de credinciosi au avut bucuria sa participe la Sfanta Liturghie Arhiereasca oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Calinic impreuna cu un important sobor .....
Data: Jul 27, 2011
La Parohia Ortodoxa Romana Sfantul Ioan Botezatorul din Sydney – Australia, duminica, 31 iulie 2011, cu incepere de la ora 13:00, va avea loc festivitatea de deschidere oficiala a Şcolii de limba si cultura romaneasca din Sydney, dupa cum a precizat parintele paroh Vasile Prundus. .....
Data: Jul 27, 2011
Biserica din incinta Spitalului de Pneumoftiziologie Leon Daniello din Cluj-Napoca isi sarbatoreste hramul, astazi, 27 iulie, avandu-l ca patron spiritual pe Sfantul Mare Mucenic si tamaduitor Pantelimon, informeaza site-ul radiorenasterea.ro. Locasul de rugaciune a fost infiintat in anul .....
Data: Jul 27, 2011
Sfantul Mare Mucenic si tamaduitor Pantelimon este ocrotitorul spiritual al policlinicii fara plata patronata de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, astfel ca in ziua de pomenire a acestui sfant, la sediul policlinicii, de pe strada Ion Mester nr. 10, Preasfintitul Episcop-vicar .....
Data: Jul 27, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Iustin Neagu - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci - Convorbirea lui Iisus cu Nicodim - 11092016
Pr Iustin Neagu - Sarbatoarea Sfintei Treimi - 20062016
Pr Iustin Neagu - Duminica vamesului si a fariseului - 01022015
Pr Iustin Neagu - Duminica femeilor mironosite - 24042015
Pr Iustin Neagu - Patimitori in inchisorile comuniste
Pr Iustin Neagu - Despre grijile vietii - 10070216
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).