Preoți și credincioși de pe ambele maluri ale Prutului au participat săptămana trecută la hramul Bisericii „Sfinții Mari Impărați și intocmai cu apostolii, Constantin și mama sa, Elena” din Cimișeni, Republica Moldova. Sărbătoarea, oficiată conform calendarului nerevizuit, a marcat 137 de ani de existență a sfantului lăcaș.
La invitația Părintelui Paroh Ioan Solonaru, au participat Pr. Teodor Mihăilă, misionar protopopesc al Protoieriei Iași III, Pr. Teodor Pelin, protopop de Criuleni și Dubăsari (Mitropolia Basarabiei), și preoți din Arhiepiscopia Iașilor: Pr. Insp. Neculai Dorneanu, Pr. Constantin Ghervan (Brăești) și Pr. Constantin Rusu (Păușești).
In cuvantul de invățătură. Pr. Insp. Neculai Dorneanu a vorbit despre viața și activitatea Sfinților Impărați Constantin și Elena, subliniind importanța acțiunilor lor pentru Biserică.
La sărbătoare a participat și Valentina Pisarenco, primar din Cimișeni, care a salutat oaspeții de peste Prut și le-a mulțumit pentru rugăciuni și pentru sprijinul spiritual oferit comunității.
„Această zi este una deosebită pentru comunitatea noastră și ne bucurăm să avem alături preoți și credincioși de pe ambele maluri ale Prutului, uniți in rugăciune și in duh”, a declarat doamna primar.
In cadrul consolidării relațiilor de prietenie și colaborare, Parohia Cimișeni se va infrăți cu Parohia Scanteia din Protopopiatul Iași III.
Această inițiativă contribuie la intărirea legăturilor dintre comunitățile ortodoxe romanești de pe ambele maluri ale Prutului, sub oblăduirea și ocrotirea Bisericii Ortodoxe Romane.
Foto credit: Mitropolia Basarabiei
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 89
Id: 81206
Data: Jun 11, 2024
Imagine:
Episcopia Canadei a primit, cu binecuvantarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Romaniei, un fragment din moaștele Sf. Ier. Calinic de la Cernica. .....Data: Jun 11, 2024 |
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a pomenit-o sambătă, la Mănăstirea Frumoasa din Iași, pe Schimonhia Siluana Vlad, care a implinit trei ani ..... Data: Jun 11, 2024 |
Protoieria Iași 2 a inaugurat un centru pentru consilierea și tratarea persoanelor afectate de adicții. Decizia de inființare a acestui centru vine pe fondul ..... Data: Jun 11, 2024 |
Arhiepiscopia Bucureștilor pregătește ghizi turistici printr-un proiect dedicat tinerilor. Sectorul eparhial care se ocupă de activitățile cu tineretul ..... Data: Jun 11, 2024 |
Sfantul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, a fost serbat marți la Capela Institutului de Endocrinologie „C. I. Parhon” din Capitală. Lăcașul de cult ..... Data: Jun 12, 2024 |
Basilica.ro a stat de vorbă cu tanăr bucureștean care este olimpic la Religie. Cosmin Schwab-Chesaru este elev la Colegiul Național „Gheorghe ..... Data: Jun 12, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Comori ale Ortodoxiei - Aparitia tiparului in Tarile Romane
Comori ale Ortodoxiei - Viata si minunile Sfintei Cuvioase Parascheva
Comori ale Ortodoxiei - Pictura munteneasca in secolul al XVII-lea
Comori ale Ortodoxiei - Biserica fortificata Precista Galati
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Moisei - Maramures
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Barsana Renasterea unei vechi vetre monahale
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).