Mesajul de felicitare al Preasfintitului Parinte SAVA, Mitropolitul Ortodox al Varsoviei si Intregii Polonii

Apostolul operei divinePe 22 iulie ale acestui an se vor implini 60 ani de la ziua nasterii Preafericirii Sale Daniel, Patriarhul roman, Loctiitorul Tronului Cezareei Capadociei, Mitropolitul Munteniei si Dobrogei, Arhiepiscopul Bucurestilor. In 1951, din voia Domnului, in micul sat Dobresti, a venit pe lume continuatorul operei Venerabililor Patriarhi: Miron, Nicodim, Justinian, Iustin si Teoctist, pentru a vesti lumii intregi bogatia spirituala a Bisericii Romane, patrimoniu al Sf. Nicodim de la Tismana, Sf. Paisie de Ia Neamt si al multor altora. Fiul mai mic al lui Alexie si Stela Ciobotea nu putea sti ca ii va fi dat sa conduca una dintre cele mai vechi Biserici ortodoxe crestine, fondate de catre Discipolii Sfintilor Apostoli. Tot asa sa straluceasca lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre bune si. sa il preamareasca pe Tatal vostru din ceruri (Matei 5, 3-16). Faptele Preafericitului Patriarh Daniel arata cu claritate ce lumina si ce spirit poarta dansul in inima sa. Peste tot, in scolile teologice din Romania, Franta, Germania sau in Institutul Ecumenic din Elvetia si in orice functie a detinut, s-a prezentat cu demnitate ca: stiintific roman, calugar al manastirii Sihastria ori profesor al Sectiei de Teologie. Nimic deci ciudat in faptul ca destul de repede toti si-au dat seama cat de multe lucruri bune poate aduce Bisericii Ortodoxe slujba calugarului Daniel. Prin decizia Patriarhului Teoctist, pe 4 martie 1990, in catedrala ortodoxa din Timisoara, a fost hirotonit episcop vicar in arhiepiscopia Timisoara, iar patru luni mai tarziu, la varsta de 49 ani, a devenit Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Trebuie subliniat faptul ca toate acestea aveau loc in perioada dificila a iesirii din perioada comunista.Aici, talentul tanarului Mitropolit a putut inflori in toata gloria. Mitropolia ii datoreaza crearea unei largi retele de caritate-ajutor si educationale. In cadrul acestei ultim-mentionate, Preafericirea Sa a acordat deosebit de multa atentie dezvoltarii scolilor teologice. Seminariile moldovene pregateau concomitent cateva sute de viitori preoti. In scopul educarii religioase a enoriasilor, au fost organizate Institute Teologice, centre de pelerinaj si postul de radio bisericesc Trinitas . A fost efectuata o munca intensa cu tineretul. Minunatele manastiri, cunoscute in toata lumea pentru frescele exterioare, au fost ocrotite cu multa grija. Bineinteles aceasta grija nu se referea doar la zidurile manastirilor, ci si la cei care locuiau in ele. In anul 2000 vietuiau deja pe terenul Mitropoliei peste 2500 de calugari si calugarite. Aceasta este o mate realizare. Mitropolitul a devenit a fi proverbialul om al renasterii. Grija pentru traditiile romanesti: iconografie, imnografie si arhitectura a unit-o cu o mare deschidere catre mass-media, fidelitatea traditiei isihaste cu educatia moderna si cu abordarea moderna a metodelor contemporane de analiza, cu tendintele stiintifice. Dragostea pentru adevar i-a permis sa aiba o larga deschidere catre lumea non-ortodoxa, catre miscarea ecumenica si dialogul intre religii. A stapanit limba teologiei vestice pentru a putea vesti cu ajutorul ei adevarul Bisericii de Rasarit si sa imbogateasca prin aceasta intreaga crestinatate. Deschiderea sa ecumenica nu 1-a impiedicat insa sa se exprime ferm impotriva a ceea ce in relatiile bisericesti este condamnabil si rau, ca de pilda uniatismul. In relatiile dintre ortodocsi arata mereu un respect deplin, dar stie mereu cand sa isi ocroteasca cu voce tare si hotarat drepturile, asa cum a avut loc in cazul problemei partii nord-estice a Mitropoliei moldovene.Despre toate aceste trasaturi ale Patriarhului, despre initiativele sale si despre realizari m-am putut convinge personal in timpul a doua vizite in Mitropolia Moldovei in 2000 si in 2004. Am simtit un respect profund si o dragoste frateasca din partea Preafericirii Sale. In timpul celor doua vizite am putut sa constat in amanunt extraordinarele realizari ale Mitropolitului Moldovei.O dovada a sentimentelor fratesti sunt cele cateva vizite efectuate de Preafericirea Sa in Biserica noastra. Deosebit de frumoase amintiri am de la vizita din 2000, cand Preafericirea Sa, in calitate inca de Mitropolit al Moldovei, facea parte din delegatia condusa de regretatul Patriarh Teoctist, si de vizita din 2004, care a fost una mai degraba de lucru. Atunci viitorul patriarh mi s-a prezentat drept o persoana care poarta adanc in inima binele Ortodoxiei. Imi amintesc cu cata pasiune am dezbatut atunci pe tema pericolelor crescande in interiorul miscarilor ortodoxe separatiste si despre multe alte probleme.Impresii asemanatoare am avut si la alte intalniri de lucru, de pilda in Bulgaria, in octombrie 1998, in Turcia la incheierea anului jubiliar 2000. Vrednicia Preafericirii Sale si implicarea deplina in solutionarea chestiunilor conflictuale si dificile, in spiritul dragostei si respectului pentru opinia adversarilor, au fost un exemplu de urmat pentru toti cei adunati la aceasta intalnire.Bisericile noastre sunt unite spiritual. Radacinile noastre ajung la misiunea lui Chiril si Metodie. Marele fiu al pamantului vostru moldovenesc, Sf. Petru Movila a reinnoit in XVI ierarhia superioara a Bisericii noastre dupa tragedia Uniunii de la Brest, in 1596. Duhovnicii primei parohii varsoviene cu hramul Sfintei Treimi erau adusi din Bucovina. Dupa renasterea statalitatii polone in sec. XX, in 1920 ne-a facut o vizita in Polonia o delegatie din Romania, condusa de regele Romaniei. In 1925, cand Biserica Romana a primit rangul de Patriarhat iar Constantinopolul ne-a acordat noua Autocefalia, reprezentantii Bisericii Romane, in frunte cu Patriarhul Miron, au fost prezenti la acest maret act. La fel au luat parte la ceremoniile legate de alegerea Eminentei Sale regretatului Timotei la rangul de Mitropolit in 1951. Asa cum am amintit mai sus, in anul jubiliar 2000 ne-a fost dat sa il gazduim pe Preafericitul Patriarh Teoctist impreuna cu Mitropolitul Daniel. Efectul acestor contacte a fost admiterea la facultatile teologice a studentilor nostri, care in prezent celebreaza la Varsovia Liturghii in limba romana pentru fratii romani ce locuiesc in capitala polona.Se pot spune foarte multe despre relatiile spirituale apropiate intre Bisericile noastre si despre rolul pe care 1-a avut si il are Preafericirea Sa Patriarhul Daniel in aprofundarea acestora. Pentru toate acestea ii aducem multumiri.Ca intaistatator al Bisericii Ortodoxe Autocefale Polone, in numele ei si al meu propriu, urez Preafericirii Sale Patriarhului Daniel multa sanatate si harul Domnului nostru Iisus Hristos. Fie ca Acesta sa ii daruiasca putere si liniste, energie si dragoste nemarginite. Bisericii romane urez sa se bucure multi ani de inteleapta conducere a Bunului Arhipastor. Fie ca bisericile romanesti sa se inmulteasca ca spicele de grau, iar manastirile pictate sa infloreasca precum macii pe lunca. Voi sunteti lumina lumii... asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor (Matei 5, 15-16) si zi de zi sa devina felinarul celor care sunt inca pierduti in intuneric spiritual. In sarguinta fiti fara pregeti Fiti plini de ravna cu duhul! Slujiti Domnului! Bucurati-va in nadejde! Fiti rabdatori in necaz, staruiti in rugaciune (Romani 12, 11-12), pentru urmatorii 60 ani.Ad Multos Annos, Preafericite Parinte!† SAVAMitropolitul Ortodox al Varsoviei si Intregii Polonii

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 784

Id: 15323

Data: Jul 22, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).