100 de kilometri pentru Sfanta Liturghie

Pana nu demult, romanii din orasul Galway, Irlanda, organizati ca parohie inca din anul 2005, se rugau impreuna o data la trei saptamani sau mai mult, atunci cand preotul randuit sa faca slujba reusea sa ajunga in oras. Locul lor de intalnire era paraclisul Universitatii Nationale din Galway, in zi de sambata, uneori doar la slujba de seara. Parohia din Galway se afla sub jurisdictia canonica a Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale, pastorita de Inalt Preasfintitul Arhiepiscop si Mitropolit Iosif.Parintele Calin Popovici, cel care infiintase parohia, deservea mai multe parohii romanesti din Irlanda, motiv pentru care ajungea la o luna sau chiar doua. A mai slujit apoi pentru romanii din Galway actualul protopop pentru parohiile romanesti din Irlanda, parintele Calin Florea. Incepand cu anul 2006, venea mai mult seara, la distanta de trei saptamani, parintele Viorel Hurjui, care slujeste in sudul Irlandei. De la Dublin veneau apoi preotul Raul Simion si Constantin Uncu, pana cand aceasta a devenit o misiune greu de dus la capat. De aceea s-a pus problema unui preot stabil pentru comunitatea romaneasca din acest oras.Parintele Tudor Ghita absolvise Facultatea de Teologie la Alba Iulia si in timp ce studia masterul preda religia la Campulung Moldovenesc. In anul 2006 a plecat la munca in Irlanda, iar in anul 2007 s-a casatorit cu Daniela Paula Lamsanu, profesoara de limba si literatura romana, cununandu-se in biserica din Dublin, in care se adunau aproximativ 400 de romani la Sfanta Liturghie, in acea perioada.Pentru ca era absolvent de teologie, prin mijlocirea parintelui Calin Florea catre Inalt Preasfintitul Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale, tanarul Tudor Ghita a fost hirotonit diacon in biserica din Dublin, la hramul acesteia, Inaltarea Sfintei Cruci, in anul 2008. Timp de un an de zile a slujit ca diacon pentru romanii din Dublin, iar adesea venea la Galway insotindu-l pe parintele Raul Simion, care slujea aici o data pe luna.30 de minute pentru amenajarea bisericiiIn 2009, la 14 septembrie a fost hirotonit preot de catre Preasfintitul Marc Nemteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale, pentru comunitatea romanilor din Galway. 'Avand serviciul in Dublin, mi-am luat o masina mai mare si faceam naveta in weekend, caci mai pastoresc o parohie, in Limerik, la 100 km de Galway si 200 km de Dublin, si acolo merg cam la trei saptamani. Am calatorit intre Dublin si Galway (250 km) de la sfarsitul lui septembrie 2009 pana la 1 ianuarie 2010, cand ne-am mutat in Galway. Abia din acest moment am avut sambetele si duminicile mai linistite. Cand am inceput aceste drumuri, baietelul nostru Matei avea 8 luni. La fiecare sfarsit de saptamana, vineri seara sau sambata dimineata, plecam la drum si ne intorceam duminica seara. Dormeam pe la familiile unor enoriasi foarte binevoitori din Galway si Limerik', isi aminteste preotul romanilor din Galway si Limerik.In prezent, la Galway, Sfanta Liturghie se savarseste in Biserica anglicana 'St. Nicholas Collegiate Church', iar in Limerik, intr-o manastire de maici, cu acordul episcopului catolic. O perioada, parintele i-a deservit si pe romanii din orasul Nenah. 'Pentru a pregati totul pentru o slujba dureaza cam 30 de minute, timp in care aranjez singur masa pentru Altar, pentru Proscomidiar, icoanele ce compun un asa-zis iconostas, locul unde sa fie aprinse lumanari si strana. Cele ce imi sunt necesare pentru Sfanta Liturghie le tin tot timpul intr-o geanta de voiaj, pe care ori de cate ori am nevoie o iau in masina', ne mai spune preotul Tudor Ghita.Preot nu numai pentru romani La slujbele oficiate de acesta sunt prezenti, pe langa romani, irlandezi, georgieni, sarbi si uneori rusi din diverse domenii de lucru: constructori, bucatari, taximetristi, frizeri, comercianti, pescari, profesori, ingineri, informaticieni, medici, pictori, muzicieni etc., meserii pe care le practica aici. Astfel, Sfanta Liturghie este savarsita in limbile romana si engleza, iar cateodata preotul roman foloseste si unele formule in georgiana. De multe ori, predica se tine si in limba engleza, pentru ca intelesurile Sfintei Evanghelii sa ajunga si la inimile celor care nu vorbesc limba romana.'In Galway sunt prezent in biserica de la ora 7:50, duminica dimineata, pentru a pregati ceea ce este necesar la Sfanta Liturghie. Trebuie sa avem totul pus la punct pana cel tarziu la 10:45, pentru ca la ora 11:00 incep anglicanii. Am gasit la acesti oameni o deschidere deosebita, avand in vedere ca avem acces la orice din biserica si putem face slujba oricand nu au ei vreo activitate. Datorita prezentei noastre, multi si-au schimbat parerea in bine despre romani, mai ales ca noi le-am prezentat si materiale despre Romania, din Bucovina in special, de unde suntem eu si familia mea', continua preotul Ghita, care ne marturiseste ca la Sfanta Liturghie sunt prezente intre 10 si 30 de persoane, care vin aici doar din dragoste pentru Dumnezeu. 'De multe ori trebuie sa ghidez si raspunsurile la Liturghie. De cand a crescut Matei, care are 3 ani, sotia mea, Paula, poate sa cante cu cei prezenti. Il indemn pe fiecare sa cante dupa puterea lui, dar din inima, si sa stiti ca asta este satisfactia preotului din diaspora: dragostea si daruirea pe care le simte in cei din jurul lui. Sunt oameni care spun ca nu au timp sau sunt prea obositi pentru biserica, dar care, cu toata oboseala, vin sa se spovedeasca la 8:00 dimineata. Sunt copii multi care sunt adusi la impartasit de parinti in fiecare duminica. Unii vin de la 10, 20, chiar 100 de kilometri distanta pentru a fi prezenti la slujba. Prin biserica oamenii se cunosc si se apropie, orice limba ar vorbi, si se creeaza noi legaturi intre ei. Şi-am sa va dau un exemplu in acest sens. Spovedeam in Saptamana Mare, inainte de Denie, doi tineri necununati si imi spuneau ca nu au nasi pentru a se cununa. Intre timp, intra in biserica o familie pe care o cunosteam foarte bine si i-am intrebat pe tineri cand vor sa se cunune, ca le-am gasit nasi si le-am facut cunostinta. Din acel moment au devenit foarte apropiati', ne povesteste preotul roman. De ce slujbele se tin mai mult noapteaPentru a-si intretine familiile, preotii romani din diaspora trebuie sa munceasca in diferite locuri, unde nu te astepti. Din aceasta cauza, slujbele au loc noaptea, pentru ca a doua zi sa fie prezenti la serviciu. Acelasi lucru se intampla si cu majoritatea enoriasilor care, daca Sfanta Liturghie s-ar tine dimineata, nu ar putea fi prezenti. Un lucru foarte important in consolidarea legaturilor dintre oameni il are si timpul de dupa slujba in care se discuta probleme de tot felul si se formeaza noi prietenii. 'Din pacate, duminica pentru noi timpul este limitat si de aceea nu se poate sta prea mult dupa Liturghie. In cazul unor evenimente deosebite, cum a fost hramul bisericii, Sfantul Nicolae, cine participa aduce gustari si fiecare incearca din ce a adus celalalt. Fiind in timpul saptamanii, a avut loc seara si a fost o atmosfera foarte placuta. Romanii se mai intalnesc si la diferite familii, unde se deapana amintiri sau se mai afla noutati de prin Romania', mai completeaza parintele, care ne marturiseste lipsa unui spatiu pentru o scoala parohiala, intrucat se constata cu durere ca unii dintre copiii romanilor se exprima mai greu in romana decat in engleza si nu stiu mai nimic despre locurile deosebite din Romania. Asa cum ne-a marturisit preotul paroh, specificul comunitatilor romanesti pe care le pastoreste consta in faptul ca oamenii care in Romania intrau rar intr-o biserica aici participa constant la slujbe, oricand ar avea loc, fiind convinsi ca aici Il gasesc pe Hristos.(Articol publicat in Ziarul Lumina de Duminica , Editia din data de 18 decembrie 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 633

Id: 18725

Data: Dec 18, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).