La 19 iulie 1903, in prezenta familiei imperiale a tarului Nicolae al doilea, a peste trei sute de mii de credinciosi si a unui sobor de slujitori condus de mitropolitul Petersburgului, a fost savarsita slujba de canonizare a Cuviosului Serafim de Sarov (1759-1833), informeaza "Ziarul Lumina".Pentru intaia oara, viata marelui sfant rus a fost scrisa in 1849, sub ingrijirea si cu binecuvantarea Sfantului Filaret Zdrozdov, mitropolit al Moscovei si cunoscut teolog, mai ales prin scrierea unui catehism ortodox, tradus in multe limbi. Acesta de altfel, se inrudea duhovniceste cu staretul din pustia Sarovului, prin duhovnicul sau, Sfantul Cuvios Antonie, egumen al renumitei Lavre - Sfanta Treime de langa Moscova - si fiu duhovnicesc al Sfantului Serafim. Cea mai completa lucrare, prin care Sfantului Serafim a devenit foarte cunoscut in Rusia, este Cronica Manastirii Diveevo, publicata in 1896 de Sfantul Ierarh si marturisitor Serafim Ciciagov, o vreme, intre anii 1908 si 1914, episcop de Chisinau si Hotin. Autorul acestei carti, chiar ii marturisea duhovnicului sau, ca intr-una din seri, dupa ce finalizase lucrarea, insusi Sfantul Serafim i s-a infatisat aievea spunandu-i: Iti multumesc pentru aceasta cronica! (profesor Vladislav Ţapin in Mostenirea Sfantului Serafim de Sarov si soarta Rusiei, Nijnii Novgorod, 2004, pag. 437).Lucrarile initiale ale comisiei alcatuite de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, in vederea canonizarii Sfantului Serafim de Sarov, au durat intre 1892 si 1894, s-au desfasurat in 28 de eparhii si au inregistrat 90 de vindecari minunate savarsite cu ajutorul sfantului. Cel care a intarziat pentru un timp proclamarea canonizarii, a fost ober procurorul (delegatul puterii de stat in perioada sinodala - 1700-1917), care desi ar fi fost bine intentionat, nu intelegea si, drept urmare, nu era de acord cu profunda asceza a Sfantului Serafim. Insa, in cele din urma, acesta a trebuit sa cedeze deciziei tarului, care s-a implicat personal in grabirea proclamarii oficiale a canonizarii.1.000 de zile si 1.000 de nopti pe o piatra in padure in rugaciuneLegat de viata Sfantului Serafim de Sarov, amintim ca s-a nascut intr-o familie instarita de negustori si constructori din orasul Kursk. Datorita mamei sale foarte evlavioase, dar se pare ca si sub influenta unui asa-numit nebun pentru Hristos, pe care adesea adolescentul Prohor, viitorul Sfant Serafim, il intalnea in orasul sau, a hotarat sa aleaga viata de monah. Cu binecuvantarea batranului Dositei de la Manastirea Kitaev din Ucraina, la varsta de 17 ani, Sfantul Serafim devine frate la manastirea din pustia Sarovului, unde deja traiau mari nevoitori. Desi a fost incercat de cumplite suferinte fizice inca de la inceput si renuntase la o situatie materiala foarte buna, fratele Prohor s-a aratat neclintit in hotararea luata. Primind ascultare la atelierele manastirii, in scurt timp ajunge cel mai priceput tamplar. Dupa noviciat este tuns in monahism, apoi hirotonit diacon si in cele din urma preot. Dupa mutarea la Domnul a parintelui Isaia, duhovnicul sau, la varsta de 40 de ani, Cuviosul Serafim se retrage in pustie. La un moment dat, cu profunda smerenie care il definea, a refuzat staretia unei manastiri. Dupa acest episod, a urmat cunoscuta sa nevointa, de a petrece in rugaciune neincetata o mie de zile si o mie de nopti, pe o piatra in padure. Aceasta asceza aproape suprafireasca, asemenea celei a stalpnicilor, era menita sa pazeasca dobandirea harului Duhului Sfant, in inima sa de sfant, pentru care functiile, onorurile sau laudele, insemnau in primul rand intristare. Şederea sa pe acea piatra in padure, avea sa se prefaca in bucurie (Ioan 16; 20), deoarece ispita a fost biruita, iar nevoitorul a devenit si mai puternic.Din invataturile sfantuluiDupa cum se cunoaste, datorita invataturii sale despre dobandirea harului, ca scop al vietii crestine, este citat in orice lucrare de spiritualitate si teologie ortodoxa. Mai ales in contextul crizei spirituale pe care o traieste lumea actuala, in care adesea numai este perceput sensul vietii, e foarte potrivit sa se puna accentul pe invataturi caracterizate de un real si profund optimism si care indica adevaratul scop al vietii. Cuviosul Serafim vorbeste despre dobandirea harului, pentru ca el insusi dobandeste aceasta experienta continua pana la mormant si apoi dincolo de acesta. El nu a oferit ceea ce nu a primit. Intre oameni, inima lui a fost acel izvor de apa vie, dat prin Duhul Sfant (Ioan 17; 38, 39). In adanca legatura cu aceasta invatatura, sta si cea despre pace si bucurie. Experienta vie il indreptatea sa asigure: Dobandeste pacea si mii se vor mantui in jurul tau! Pentru pastrarea pacii, in toate chipurile trebuie sa fugiti de judecarea celorlalti. In contrast cu bucuria, spunea ca nimic nu este mai pagubitor decat tristetea . Bucuria poate fi socotita fundament al vietii si expresie plenara a eclesialitatii, permanent presupunand pe un altul. Aceasta il defineste pe crestin. Ea este prin excelenta apanajul sfinteniei. Nu exista sfant trist! In general, nu trebuie uitat, ca inaintea bucuriei autentice, sta certarea cea buna si depasirea necazurilor prin rabdarea pe care tot Dumnezeu o daruieste.Pacea, de asemenea, ca valoarea fundamentala in lume si mai ales in Biserica, si pentru care Sfantul Serafim insista atat de mult, este cel dintai cuvant al Mantuitorului Iisus Hristos, rostit catre Apostolii adunati la un loc (Ioan 20; 19). Dupa pace, Apostolilor imediat li se iveste bucuria, dupa care urmeaza dobandirea Duhului Sfant. Deci, pacea, bucuria si Duhul Sfant ne apar ca trepte de atins in vietuirea duhovniceasca, aceasta fiind si ordinea ireversibila care structureaza dialogul Mantuitorului cu ucenicii, la prima Sa aratare dupa Inviere (Ioan 20; 19-23). Un aspect pe care am dori sa-l mai subliniem este acela ca, in viata, Cuviosul Serafim a fost un om foarte sensibil, extrem de afectiv. Chiar pe ucenicii egumeni de manastiri, Sfantul Serafim ii sfatuia sa aiba fata de frati, purtare de mama, iar nu de tata. El insusi rostea rugaciunea inimii cu o afectiune filocalica, asa cum deosebit se exprima parintele Dumitru Staniloae (Filocalia vol. 8, pag. 25, 26). Aceasta l-a ajutat foarte mult sufleteste, sa fie atat de priceput in povatuirea monahiilor de la Diveevo, unde este autor al paternitatii duhovnicesti, atat in trecut, cat si in prezent. Datorita parintelui ei spiritual, aceasta obste monahala renaste continuu, entuziasmul ei fiind unul model. Foarte folositoare se pare ca sfantului i-a fost si pilda mamei sale, care dupa ce a ramas vaduva, a purtat de grija in casa proprie, mai multor orfane. Astfel, fiul, devenit povatuitor duhovnicesc, nu intamplator le numea pe vietuitoarele manastirii orfanele mele, le intarea si le spunea ca nu le va parasi nici chiar dupa moartea sa, intocmai ca Mantuitorul Iisus Hristos Care ii imbarbata pe Apostoli: Nu va voi lasa orfani: voi veni la voi (Ioan 14; 18).

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 695

Id: 32598

Data: Jul 19, 2013

Imagine: