Taberele „Credință prin joc”, organizate de Protoieria Ilfov Sud în Bragadiru și Pantelimon Sat, antrenează aproximativ 100 de tineri în diverse activități derulate de Asociația ”JoyCamps Romania”.
Prima tabără, desfășurată în perioada 26-31 august, a fost găzduită de parohia „Sfântul Dimitrie” din Bragadiru.
Dacă programul primelor 5 zile ale taberei a cuprins de la cursuri de prim ajutor până la colocvii de istorie și spiritualitate, ultima zi a constat într-un pelerinaj la Mănăstirile din Argeș.
Întreaga activitate a culminat cu participarea la Sfânta Liturghie când tinerii s-au împărtășit, mulțumind lui Dumnezeu pentru experiența avută.
Cea de-a doua tabără se desfășoară la parohia „Sfântul Pantelimon” – Pantelimon Sat între 2-7 septembrie.
Tinerii din cea de-a doua tabără vor merge sâmbătă în pelerinaj la mănăstirile vâlcene.
Părintele Ioan Bondar, protopop al Protoieriei Ilfov Sud subliniază importanța colaborării cu tinerii care reprezintă „viitorul Bisericii şi al Naţiunii noastre”:
„Prin organizarea de tabere şi activităţi educaţionale Biserica doreşte să încurajeze copiii şi tinerii să îşi trăiască viaţa în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi oamenii”.
Marian-Dumitru Rugină, președintele Asociației „JoyCamps Romania”, a evidențiat rolul educației nonformale în pastorația copiilor și tinerilor.
„Echipa JoyCamps a derulat vara aceasta 17 tabere pe tot teritoriul României având ca beneficiari un număr de peste 3500 de copii. Am văzut în fiecare loc pe unde am trecut această nevoie tot mai acută a împletirii pastorației cu educația nonformală”.
JoyCamps Romania este o organizație de tineret cu sediul în comuna Tulgheș, județul Harghita, care prin paleta largă de activități pe care o desfășoară are scopul de stabili ca repere pentru tineri valorile morale și sociale.
Foto credit: Protopopiatul Ilfov Sud
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 440
Id: 67896
Data: Sep 6, 2019
Imagine:
Mitropolitul Andrei a susținut joi la Conferința internațională de la Mănăstirea Bose o prelegere cu tema „Sensul speranței creștine”.
„Accentul pe care Înaltpreasfinția Sa l-a pus în această intervenție a fost asupra necesității acestei lucrări importante, acestei .....
Data: Sep 6, 2019
Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a sfințit joi cel mai nou Spital din Mioveni.
După slujba de sfințire, Arhiepiscopul i-a oferit primarului localității Distincția eparhială „Sfântul Neagoe Basarab” pentru eforturile depuse în direcţia finalizării .....
Data: Sep 6, 2019
Zece copii din satul prahovean Pleaşa, aflaţi într-o situaţie financiară precară, au primit miercuri biciclete noi în urma unei campanii organizate de parohia din localitate şi parohia „Sfinţii Voievozi” din Ploieşti.
„Acțiunea a fost un răspuns al lui Dumnezeu la .....
Data: Sep 6, 2019
Cuvântul rostit joi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO), eveniment care se desfășoară în perioada 5-8 septembrie 2019 la Craiova:
Tinerii sunt .....
Data: Sep 6, 2019
Episcopia Devei şi Hunedoarei a anunţat joi aprobarea documentaţiei necesare pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca întocmite de Comisia .....
Data: Sep 6, 2019
90 de copii din satele situate în apropierea Mănăstirii Cudalbi au primit duminică atât binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian pentru începutul de an școlar cât și ghiozdane echipate din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
La nivel de eparhie se .....
Data: Sep 8, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).