La îndemnul Mântuitorului, Biserica nu uită de cei împovăraţi şi necăjiţi şi vine cât mai des în întâmpinarea tinerilor, mai ales a celor care nu se pot bucura de afecţiunea părintească în preajma Sfintelor Sărbători. Programul „Post şi bucurie” s-a desfăşurat în perioada Săptămânii Floriilor, în toate casele de tip familial din judeţul Arad şi s-a dorit a fi o întâlnire duhovnicească cu aceşti copii.
Aceste întâlniri au avut ca obiectiv apropierea copiilor de Biserică, explicarea perioadei Postului Mare, a importanţei săvârşirii faptelor bune, înţelegerea şi punerea în practică a postului şi a rugăciunii, ca mijloace de pregătire pentru spovedanie şi împărtăşirea cu Hristos. De asemenea, copiilor le-a fost subliniată şi bucuria cu care trebuie ţinut postul dacă dorim să fie răsplătită jertfa trupului nostru. Catehizarea copiilor s-a făcut şi prin discuţiile libere cu aceştia, oferirea unor răspunsuri la întrebările adresate, aplicarea ideilor desprinse din frumoasele pilde rostite de preoţii implicaţi. "Am descoperit în aceste case, chipurile senine ale acestor copii care parcă imploră puţină atenţie şi afecţiune. Copii frumoşi, iubitori şi inteligenţi, din părinţi care nu au înţeles încă darul primit de la Dumnezeu. Copii evlavioşi pentru care cuvintele «Tatăl nostru» înseamnă mult mai mult decât pentru alţii", a declarat părintele consilier Gabriel C. Mariş.
Pentru că această perioadă a postului este bine a o folosi şi pentru curăţenia sufletească, copiilor li s-a explicat şi ce înseamnă Sfânta Spovedania şi Sfânta Euharistie, cu atât mai mult cu cât anul 2014 este Anul omagial euharistic.
Activitatea social filantropică a fost posibilă şi datorită implicării şi sprijinului D-lui Viorel Enache – noul Director al D.G.A.S.P.C. Arad şi a şefilor de centre din cele trei localităţi Ineu, Lipova şi Sântana care au pus toate cele necesare la dispoziţia organizatorilor. Coordonatorii programului au fost pr. Gabriel C. Mariş - consilier social al Arhiepiscopiei Aradului şi Dl. Sorin Roşca - inspector în cadrul D.G.A.S.P.C. Arad. Implicaţi în program au fost şi preoţii care au susţinut catehezele şi au pregătit micile agape de post pentru copii: Pr. Nica Moise - Protopop de Ineu, Pr. Crinel Onea - Protopop de Lipova, Pr. Rădulescu Nicolae de la Parohia Comlăuş, Pr. Dan Turean de la Parohia Ineu, Diac. Adrian Crainic de la Parohia Sântana II.
Toţi cei 130 de copii au primit daruri din partea Arhiepiscopiei Aradului şi s-au bucurat de câte o mică agapă creştinească.
Parteneriatul între cele două instituţii va mai avea şi alte asemenea activităţi social filantropice, spre slava lui Dumnezeu şi ajutorul „fraţilor prea mici” ai Mântuitorului nostru, Cel care, prin Învierea Sa va aduce Lumină în sufletele celor credincioşi. Şi dacă primim Lumină trebuie să dăruim Lumină. (Sursa: episcopiaaradului.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 602
Id: 39831
Data: Apr 14, 2014
Imagine:
Anul acesta, hramul Catedralei Episcopale va fi prăznuit joi, 24 aprilie, prin săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală, începând cu ora 09.00, la care vor participa ierarhii sinodului mitropolitan al Mitropoliei Olteniei .....
Data: Apr 15, 2014

Data: Apr 15, 2014
Data: Apr 15, 2014
Data: Apr 15, 2014

Data: Apr 15, 2014
Data: Apr 15, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).