]]>Cu ocazia împlinirii a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sâmbătă, 24 ianuarie 2015, au fost organizate la Timişoara o serie de manifestări militare, religioase şi culturale la care au participat oficialităţi ale oraşului, reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene şi locale, veterani de război, structuri militare, organizaţii politice şi apolitice. Ca în fiecare an, după cum ne-a transmis George Giurgiu, programul manifesărilor a debutat cu ceremonia din faţa Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, unde oficialităţile locale au evocat momentul Unirii de la 24 ianuarie 1859 şi a personalităţii Principelui Unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În deschidere, a fost intonat imnul de stat în acordurile fanfarei militare a Brigăzii 18 Infanterie "Banat", iar Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a săvârşit îndătinatul Te Deum. Prin rugăciunile înălţate, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra poporului român prin unirea principatelor Moldova şi Ţara Românească din anul 1859. După oficierea serviciului religios au avut loc depuneri de coroane la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din faţa Inspectoratului de Poliţie, de către oficialităţi judeţene şi locale şi reprezentanţi altor instituţii şi asociaţii din oraş. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare şi cu tradiţionala horă a unirii.
Download: Click for download attached file: 156 de la Unirea Principatelor Romane, la Timisoara
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 601
Id: 47962
Data: Jan 25, 2015
Imagine:
]]>Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită astăzi, 24 ianuarie 2015, la Cluj-Napoca printr-un ceremonial militar-religios ce a avut loc la statuia domnitorului Alexandru .....
Data: Jan 25, 2015
]]>Sâmbătă, 24 ianuarie 2015, se împlinesc 156 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment istoric înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Deputaților, într-o .....
Data: Jan 25, 2015
]]>Ziua de 24 ianuarie a fiecărui an reprezintă o zi de mare sărbătoare, cu semnificații profunde, pentru toți românii, care la această dată sărbătoresc Unirea Principatelor Române .....
Data: Jan 25, 2015
]]>La Duminica a XXXII-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul .....
Data: Jan 25, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Evanghelie si viata - Duminica 5 dupa Sf Pasti A Samarinencei - PS Ignatie
Evanghelie si viata - Duminica 4 dupa Sf Pasti - Pr Arhid Ionut Mavrichi
Evanghelie si viata - Duminica Sf Ioan Scararul - Pr Prof Dr Daniel Benga
Evanghelie si viata - Duminica dupa Nasterea Domnului - Pr Dr Cristian Antonescu
Evanghelie si viata - Duminica dinaintea Nasterii Domnului - Pr Dr Alexandru Barna
Evanghelie si viata - Duminica 24 dupa Rusalii - Pr Dr Cristian Galeriu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).