Ultimul ierarh al Episcopiei Huşilor, înainte de instaurarea opresiunii comuniste, a fost vrednicul de pomenire episcop Grigore Leu (1939-1949), care a urcat pe scaunul episcopal într-un moment deosebit de greu. Începuse cel de-al Doilea Război Mondial şi, în plus, un puternic cutremur, care a avut loc în luna noiembrie a anului 1940, provocase stricăciuni importante Catedralei episcopale, palatului episcopal şi bisericilor din oraş. Lucrările de reparaţii s-au făcut, cu mari eforturi din partea credincioşilor, din 1941 până în 1945, iar Catedrala episcopală s-a sfinţit, la 29 iunie 1945, într-un cadru deosebit. Se terminase războiul în Europa, iar România obţinuse, prin mari eforturi şi sacrificii omeneşti, nord-vestul Transilvaniei, însă pierduse Basarabia şi Bucovina de nord, luate de Rusia încă din anul 1939. În tot acest timp, pe lângă lucrările de reconstrucţie, episcopul Grigore Leu construise biserica de la „Schit“ şi azilul de bătrâni, ajutând pe cei lipsiţi de sprijin, pe bolnavi şi neputincioşi.
Zece ani plini de încercări
Dupa 6 martie 1945, odată cu instaurarea regimului comunist, pentru Episcopia Huşilor, ca şi pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, a început un lung şir de suferinţe. Episcopiei i s-a luat, samavolnic, o parte din teren, i s-au tăiat articolele bugetare producătoare de venit, moara, presa de ulei, tipogafia, fabrica de lumânări şi muzeul. Pus în faţa acestui moment greu, episcopul Grigore Leu nu se descurajează, ci întăreşte sprijinul bisericilor din eparhie prin vizite canonice, prin conferinţe pastorale şi prin mesajele publicate în revistele episcopiei, „Cronica Huşilor“ şi „Credinţa strămoşească“. Răspunsul regimului comunist nu se lasă aşteptat şi, prin aşa-numita „lege a epurării“, o parte din personalul episcopiei a fost îndepărtat, iar unii slujitori, cum a fost cazul pr. Anton Popescu, consilier referent, au fost arestaţi şi condamnaţi la ani grei de temniţă. În acest climat de teroare, episcopului Grigore Leu i se aduce la cunoştinţă de către puterea comunistă că Episcopia se va desfiinţa, iar el va trebui să ia calea exilului, la Mănăstirea Neamţ. Drumurile făcute la Bucureşti, în încercarea de a salva bogata istorie şi tradiţie a Episcopiei, nu numai că nu au avut rezultatul sperat, dar episcopul Grigore Leu, considerat un pericol pentru regimul lui Petru Groza, se întoarce grav bolnav după întâlnirile avute cu mai-marii regimului comunist şi, după numai doua luni, s-a stins din viaţă, ca un erou martirizat pe altarul credinţei străbune. A fost înmormântat, după dorinţa sa, lângă biserica episcopală, pe care a iubit-o şi păstorit-o în cei zece ani plini de încercări. La 5 februarie 1949, se dă decretul de desfiinţare a Episcopiei, care a fost unită cu Episcopia Romanului, sub titulatura de „Episcopia Romanului şi Huşilor“.
O istorie reluată după 47 de ani
La 14 februarie 1996, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reactivarea Episcopiei Huşilor. La 4 iulie acelaşi an, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca episcop pe Preasfinţitul Ioachim Mareş, fost arhiereu-vicar la Episcopia Romanului şi Huşilor, care s-a mutat la cele veşnice la data de 23 aprilie 2009, după o slujire rodnică în cadrul acestei eparhii.
În ziua de 18 iunie 2009, după săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum, la Catedrala patriarhală din Bucureşti, ierarhii Sfântului Sinod l-au ales pe Preasfinţitul Arhiereu-vicar Corneliu Bârlădeanul ca Episcop al Huşilor. Slujba de întronizare a PS Părinte Corneliu a fost oficiată de către Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în data de 29 iunie 2009, de hramul Catedralei episcopale „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“, în prezenţa unui sobor impresionant de ierarhi, preoţi şi credincioşi.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 665
Id: 19944
Data: Feb 13, 2012
Imagine:
Apelul Bisericii cu privire la ajutorarea persoanelor izolate in urma ninsorilor abundente din sudul tarii a avut un ecou puternic si in parohiile sibiene. Colectarea de bunuri s-a facut prin parteneriatul dintre Protopopiatul Sibiu si Academia Fortelor Terestre Nicolae Balcescu , informeaza .....
Data: Feb 14, 2012
Credinciosii din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului au raspuns apelului facut de Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului de a veni in sprijinul celor aflati in nevoie, informeaza TRINITAS TV. Protopopiatul Bistrita, credinciosii din .....
Data: Feb 14, 2012
Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Irineu, Sectorul Social - Filantropic si Misionar al Arhiepiscopiei Craiovei a demarat actiunea umanitara de sprijinire a persoanelor afectate de caderile masive de zapada si temperaturile scazute ce au afectat numeroase localitati din .....
Data: Feb 14, 2012
Pentru evaluarea situatiei la zi din parohiile greu incercate de masivele caderi de zapada, Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Epifanie s-a intalnit astazi cu preotii protoierei din teritoriu, dupa cum informeaza TRINITAS TV. In cadrul intalniri s-au abordat si alte probleme ce tin de .....
Data: Feb 14, 2012
Şi organizatia umanitara crestina World Vision Romania a venit in sprijinul copiilor si persoanelor vulnerabile afectate de iarna grea, informeaza TRINITAS TV. Pana in prezent, cu sprijinul preotilor din parohiile in care viscolul a lasat casele inzapezite, au fost distribuite ajutoare .....
Data: Feb 14, 2012
Credinciosii din Episcopia Oradiei se afla alaturi de persoanele afectate de vremea din ultimele saptamani. Astfel, in parohiile si manastirile din cuprinsul Eparhiei se deruleaza colecte in bani, alimente neperisabile, produse agricole si imbracaminte, informeaza TRINITAS TV. Sumele de bani .....
Data: Feb 14, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).