Un grup format din 39 de copii din regiunea Odesa este găzduit la așezământul Părintelui Tănase de la Valea Plopului.
Părintele Nicolae Tănase, prin cele două case de tip familial nou înființate în cadrul Asociației Pro Vita „Sfântul Brâncoveanu” și, respectiv, în cadrul Asociației Pro Vita „Născuți și nenăscuți”, și-a deschis brațele pentru acești copii, care provin dintr-un orfelinat din apropiere de Odesa.
Sprijinul este oferit în strânsă colaborare cu prefectura și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Prahova.
Numărul celor care vor ajunge la Valea Plopului ar putea crește în funcție de nevoile de cazare și de spațiul disponibil la așezământ.
Deși sunt speriați de ceea ce au lăsat în urmă, copiii au început să se acomodeze. În acest sens îi ajută și prezența multor copii români care locuiesc la așezământ, afirmă Părintele Paroh Nicolae Tănase, citat de Glasul Cetății.
Cheltuielile pentru întreținerea copiilor sunt asigurate de Asociația Pro Vita Valea Plopului, însă orice ajutor este binevenit: alimente, bani, produse de igienă, materialele de construcție.
Pentru donații în bani destinate copiilor de la așezământ, datele sunt:
Parohia Valea Plopului, județul Prahova
Cod fiscal: 7250 870
Cont IBAN: RO94 RNCB 0211 0118 4771 0001
Banca: BCR Sucursala Vălenii de Munte
Numele băncii: Banca Comercială Română
Adresa băncii: Str. Berevoieşti nr. 6 – Vălenii de Munte, Prahova
Codul băncii: 53940
Codul Swift: RNCBROBU
Detalii plată: Pentru beneficiarii din Centrul Social
În regiunea Odesa trăiesc aproximativ 125.000 de etnici români.
Vezi și:
- Parohia Vâlcele oferă cazare pentru refugiați și alimente pentru românii din regiunea Odesa
- Trei școli românești din Regiunea Odesa își apără în instanță dreptul de predare în limba maternă
Foto credit: Arhiva Parohiei Valea Plopului
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 373
Id: 76463
Data: Mar 8, 2022
Imagine:
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, împreună cu Centrul Bisericesc Român din München (CBROM), organizează în primăvara acestui an o serie de conferinţe online dedicate rugăciunii.
Evenimentele au loc sub auspiciile Anului .....
Data: Mar 8, 2022
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, prin Parohia Montecatini Terme,
Data: Mar 8, 2022
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat luni prima parte a Canonului cel Mare la Catedrala .....
Data: Mar 8, 2022
Copiii de la Parohia „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Viena au serbat duminică Ziua Mamei, organizând un moment artistic după slujba Sfintei Liturghii.
.....Data: Mar 8, 2022
Biserica Ortodoxă Română își exprimă aprecierea față de femeie și în data de 8 martie, dar are și o zi consacrată femeii creștine: Duminica Femeilor Mironosițe, care va fi serbată anul acesta în data de 8 mai.
Femeia are un loc special în Ortodoxie și este apreciată .....
Data: Mar 8, 2022
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din satul .....
Data: Mar 8, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).