87 de persoane vulnerabile de pe raza Protopopiatului Reghin, aflate în izolare din cauza Covid-19, au primit ajutor din partea Protoieriei prin Programul „Solidaritate prin Filantropie”.
Acestui demers s-au alăturat Parohia Filpişu Mare, Parohia Lunca, dar şi Primăria comunei Breaza.
Părintele Luca Chirilă, parohul comunității din Filpișu Mare, alături de Părintele Ioan-Emanuel Mera, preot al Parohiei Lunca, împreună cu un grup de voluntari din cele două parohii, au distribuit 87 de pachete cu alimente.
Pachetele, în valoare totală de 7000 de lei, au ajuns la persoanele nevoiașe aflate în autoizolare la domiciliu din comuna Breaza, județul Mureș.
În contextul acestei acţiuni, Părintele Valentin Vârva, Protopopul de Reghin, i-a îndemnat pe credincioşi ca în perioada următoare „să dovedească multă solidaritate și întrajutorare față de cei afectați de epidemia de Coronavirus”.
„Prin Harul lui Dumnezeu și prin faptele de iubire față de semenii noștri încercați de greutăți, vom trece cu bine, împreună, aceste vremuri de încercare”, a spus Protopopul.
Programul „Solidaritate prin Filantropie” a fost ințiat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Asociația „Filantropia Ortodoxă”, Instituția Prefectului Mureș și Instituția Prefectului Alba, cu binecuvântarea IPS Irineu.
Proiectul constă în ajutorarea zilnică a cel puțin 500 de persoane nevoiașe aflate în carantină sau autoizolare din județele Mureș și Alba.
Sursă foto: Learning Network
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 264
Id: 69619
Data: Mar 25, 2020
Imagine:
Sunetul clopotelor a însoțit rugăciunile credincioșilor care au transformat propriile locuințe în Biserici și i-au cerut lui Dumnezeu .....
Data: Mar 25, 2020
Preasfințitul Părinte Timotei a slujit de sărbătoarea Bunei Vestiri la Catedrala Patriarhală istorică din București. În cuvântul său, el a explicat înnoirea lucrată în lume prin Pururea Fecioara Maria, Născătoarea lui Dumnezeu Întrupat, Care este „singurul lucru nou de sub .....
Data: Mar 25, 2020
În urma epidemiei de Covid-19, toate unitățile de învățământ din România au fost închise, iar Președintele României a decretat starea de urgență pe întreg teritoriul țării, pentru o perioadă de 30 de zile.
Pentru a veni .....
Data: Mar 25, 2020
După liturghia de Buna Vestire, Mitropolitul Irineu al Olteniei a condus procesiunea cu icoana făcătoarei de minuni a Maicii Domnului de la Catedrala „Madona Dudu” şi cu moaştele Sfântului Nifon. Relicvele au fost purtate pe străzile din Craiova cu două autoturisme, iar în dreptul .....
Data: Mar 26, 2020
Acum 43 ani, în data de 26 martie 1977, a trecut la cele veşnice Patriarhul Justinian, la vârsta de 76 de ani, după o lungă perioadă de spitalizare.
Aflat în maşina fiului său, medicul Ovidiu Marina, Patriarhul Justinian privea cu durere urmările cutremurului din 4 .....
Data: Mar 26, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
048 Simbolul Credintei - Crezul - Pr Mircea Stoleriu
053 Invatatura despre Sf Treime - Pr Mircea Stoleriu
094 Cinstirea Maicii Domnului - Pr Mircea Stoleriu
054 Revelatia Sf Treimi in Noul Testament - Pr Mircea Stoleriu
074 Intreita slujire a Mantuitorului p1 - Pr Mircea Stoleriu
050 Pronia lui Dumnezeu - Pr Mircea Stoleriu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).