]]>În localitatea Izvorul Mureșului din județul Harghita a început astăzi, 10 august 2015, a 13-a ediție a Universității de Vară, după cum aflăm de la Radio TRINITAS. Timp de 7 zile, liderii a zeci de asociații românești din țară, vecinătatea României și diaspora vor dezbate subiecte ca: apropierea dintre Basarabia și România drepturile minorităților românești din jurul frontierelor și din Balcani, situația școlilor și a bisericilor românești din jurul granițelor, politica partidelor parlamentare și instituțiilor de stat față de românii de pretutindeni. Potrivit președintelui Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș, Ioan Lăcătușu, lucrările au început cu un Te-Deum, săvârșit de Preasfințitul Andrei, episcopul Covasnei și Harghitei, urmat de cuvântările de bun venit. Printre invitați se numără miniștri, analiști și jurnaliști, dar și tineri studenți. Universitatea de Vară se va încheia, sâmbătă, cu participarea la Sfânta Liturghie, ce va fi săvârșită la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Izvorul Mureșului.
Download: Click for download attached file: A 13-a editie a Universitatii de Vara de la Izvorul Muresului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 513
Id: 54702
Data: Aug 11, 2015
Imagine:
]]>Duminică, 9 august 2015, credincioşii Parohiei vrâncene Călieni l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, după cum .....
Data: Aug 11, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Petroniu, Episcopul Sălajului, în oraşul Jibou a avut loc, în al treilea an consecutiv, în cea de-a doua duminică din Postul Adormirii Maicii Domnului .....
Data: Aug 11, 2015
]]>Copiii care beneficiază de serviciile Centrului de zi „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni au parte de „surprize de vacanţă” prin care micuţii sunt răsplătiţi pentru că şi-au .....
Data: Aug 11, 2015
]]> Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Gabriel Gârdan, consilier cultural și a Preacucernicului Părinte .....
Data: Aug 11, 2015
]]>Biserica Ortodoxă cinstește la 15 august Adormirea Maicii Domnului numită în popor și Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare. După o pioasă tradiție veche, cunoscută mai întâi în .....
Data: Aug 11, 2015
]]>Creştinii ortodocşi s-au aflat la 9 august 2015 în Duminica a X-a după Rusalii. Biserica a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist .....
Data: Aug 11, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).