Centrul de voluntariat al Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei (CVABV) a fost înfiintat prin hotarârea Permanentei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei, din data de 7 iulie 2014, dupa cum ne-a transmis Dragoș Olteanu. Aceasta initiativa are la baza analiza de nevoi din cadrul Centrului Eparhial, precum si disponibilitatea pentru acest tip de activitate, manifestata de tineri, elevi si studenti, din judetele Buzau si Vrancea, în noul context legislativ, prin care se recunoaste voluntariatul organizat ca experienta profesionala.MisiuneaMisiunea Centrului de voluntariat al Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei este promovarea voluntariatului ca virtute crestina si valoare europeana fundamentala în gestionarea resurselor din spatiul comunitar public, precum si ca oportunitate de formare si dezvoltare profesionala, pentru credinciosii din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei.ViziuneaPornind de la nevoile comunitatii si de la oportunitatile de activitate pe plan cultural, filantropic, educational si antreprenorial, avem în vedere organizarea de proiecte si evenimente, în care voluntarii sa fie valorizati la potentialul lor maxim si sa dobândeasca abilitati si competente complementare educatiei legate de viitoarea lor cariera, la standarde instructionale si moral-crestine de referinta, spre optima insertie profesionala pe piata muncii.Valori promovate:• Loialitatea – a da dovada de credinta si consecventa fata de misiunea Bisericii Ortodoxe, de prioritatile Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei si fata de crezul personal;• Responsabilitatea – a duce la îndeplinire cu consecventa obligatiile care revin fiecaruia, asumarea raspunderii pentru propriile actiuni;• Respectul – a arata consideratie fata de oameni, fata de autoritati, fata de proprietate si, nu în ultimul rând, fata de propria persoana;• Autodisciplina – a avea control asupra propriilor actiuni, cuvinte, dorinte si impulsuri si a avea un comportament adecvat oricarei situatii; a relationa optim în orice împrejurare;• Integritatea – a avea puterea interioara de a spune adevarul, de a actiona onest în gând si în fapta;• Bunatatea – a arata grija si a actiona din compasiune si generozitate fata de aproapele;• Receptivitatea – a fi permanent deschis diverselor medii sociale, culturale si profesionale, precum si oportunitatilor de formare si activitate.Obiective:• Promovarea voluntariatului, ca virtute si, în acelasi timp, resursa necesara pentru cresterea calitatii activitatilor din spatiul public local si regional;• Crearea unui cadru formal benefic – centru-resursa – pentru activitatile de voluntariat din cadrul Bisericii locale;• Cresterea numarului de voluntari din bisericile si organizatiile non-guvernamentale, aflate în jurisdictia Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei;• Cresterea gradului de implicare în comunitate a tinerilor din Eparhie;• Formarea unor competente cheie ale celor ce se vor implica în activitatile propuse, cu raspundere si consecventa;• Diversificarea si inovarea în domeniul voluntariatului (organizarea de diferite tipuri de campanii si evenimente, precum si implementarea de programe si proiecte pilot);• Crearea unui pol de educatie nonformala în comunitatile locale din cuprinsul Eparhiei, spre cresterea responsabilitatii morale si sociale.Înscrieri: Cerere adresata responsabilului Sectorului Învatamânt si Activitati cu tineretul (Pr. Prof. Cristian-Marius Dima – Consilier eparhial) si CV, format Europass – în care se specifica domeniile de competenta vizate, trimise la adresa: [email protected]
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 654
Id: 43504
Data: Aug 27, 2014
Imagine:

Data: Aug 27, 2014

Data: Aug 27, 2014

Data: Aug 27, 2014

Data: Aug 27, 2014

Data: Aug 27, 2014

Data: Aug 27, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfintii Parinti invatatorii nostri - Sfantul Vasile cel Mare - Pnevmatologia ortodoxa - partea I
Sfintii Parinti invatatorii nostri - Sfantul Vasile cel Mare
Sfintii Parinti invatatorii nostri - Sfantul Ioan Casian
Sfintii Parinti invatatorii nostri - Despre Sfintii Parinti - generalitati
Sfintii Parinti invatatorii nostri - Sfantul Ioan Gura de Aur - Sfaturi pt educatia crestina a copilului
Sfintii Parinti invatatorii nostri - Sfantul Vasile cel Mare - Pnevmatologia ortodoxa - partea II
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).