Aşezământul social al parohiei „Naşterea Maicii Domnului“ - Ceahlău a fost sfinţit astăzi de IPS Părinte Mitropolit Teofan. Înalt Preasfinţia Sa a fost aşteptat cu emoţie de soborul preoţilor, de un grup de copii din parohie îmbrăcaţi în costume naţionale, de autorităţi locale şi de reprezentanţi ai Şcolii Generale Ceahlău. În biserica parohiei a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către IPS Părinte Mitropolit Teofan. La slujbă au asistat enoriaşi, dar şi preoţii din Protopopiatul Ceahlău. Oamenii au mulţumit, alături de slujitorii sfântului altar, lui Dumnezeu pentru toate binefacerile şi s-au rugat şi pentru revărsarea ploii. La finalul slujbei, pr. paroh Mihai Damian, care este şi protopop al Protopopiatului Ceahlău, a amintit că prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan este prilejuită de sfinţirea casei sociale, aflată lângă Biserica „Naşterea Maicii Domnului“. „Lucrările la casa socială au fost realizate în mai puţin de trei ani. Pregătirile pentru zidirea acestei case au început acum peste două decenii. Gândul nostru de a ridica o casă de prăznuire s-a concretizat. Clădirea se conformează cerinţelor din zilele noastre. Ne bucurăm că IPS Teofan a slujit pentru a doua oară în biserica parohiei noastre. În anul 2009, Înalt Preasfinţia Sa a binecuvântat ca în apropierea acestei biserici să se ridice noua casă socială. Mulţumim Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei pentru că a răspuns invitaţiei noastre şi a slujit în această biserică într-o zi atât de frumoasă, în apropierea Postului Crăciunului“, a spus pr. paroh Mihai Damian.
Mărturisirea credinţei în Mântuitorul Hristos
Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa creştină, pornind de la textele din Apostol şi Sfânta Evanghelie citite în cadrul Sfintei Liturghii. „Sfântul Apostol Pavel ne spune că viaţa noastră este o luptă. Viaţa noastră este o luptă pentru că avem vrăjmaşi de la trup, de la lume şi de la demoni, după cum ne spune Sfântul Pavel. Trupul ne ispiteşte cu lăcomia, cu beţia sau cu desfrânarea, lumea ne ispiteşte cu ambiţiile şi orgoliile ei, iar puterile întunericului nu obosesc să ne ispitească pentru a ne îndepărta de Dumnezeu, de biserică şi de viaţa adevărată. Fiind în această întreită luptă, Mântuitorul ne spune că putem birui dacă Îl mărturisim şi nu ne ruşinăm de El: «Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri» (Matei 10, 32), «Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri» (Luca 9, 26). Haina mărturisirii de Dumnezeu constituie arma cea mai puternică împotriva duşmăniilor de orice fel. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Efeseni citită astăzi (n.r. ieri), ni-l arată pe creştin ca pe un oştean împodobit cu arme“, a explicat IPS Teofan. În continuare, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a remarcat că duhul din biserică trebuie să se prelungească în aşezămintele sociale, unde se amenajează de obicei şi o bibliotecă. „Orice parohie trebuie să fie cetate de scăpare pentru creştini, pentru a primi forţă, binecuvântare şi pentru a duce mai departe crucea de creştini în oastea Domnului Hristos“, a afirmat Înalt Preasfinţia Sa, care a oferit apoi părintelui paroh Mihai Damian distincţia „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei“.
Părintele Mihai Damian, cetăţean de onoare al comunei Ceahlău
Părintele paroh Mihai Damian a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru distincţia oferită, apreciind că ea aparţine întregii parohii pe care o păstoreşte. „Aceasta este a treia cruce pe care o primesc. Crucea Moldavă am primit-o de la Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la momentul sfinţirii mănăstirii de pe Muntele Ceahlău. Biserica de pe Muntele Ceahlău a fost ridicată tot cu sprijinul dumneavoastră. Mulţumesc pentru că m-aţi ascultat şi aţi sprijinit construirea casei sociale. Jertfa şi osteneala au fost foarte mari. Am rămas impresionat de mobilizarea dumneavoastră şi de faptul că mereu aţi răspuns pozitiv apelului nostru“, a spus pr. paroh Mihai Damian. A urmat sfinţirea casei sociale de către Înalt Preasfinţitul Teofan. La final, Gheorghe Creţu, secretar al Primăriei Ceahlău, a prezentat câteva din realizările părintelui Mihai Damian în cei peste 40 de ani de slujire preoţească, atât în calitate de paroh, cât şi în demnitatea de protopop al Protopopiatului Ceahlău. Gheorghe Creţu a scos în evidenţă jertfelnicia părintelui protopop Mihai Damian care s-a implicat în zidirea de biserici şi care are un rol deosebit în viaţa comunităţii din comuna Ceahlău. În continuare, Dumitru Coroamă, primarul comunei Ceahlău, a oferit părintelui protopop Mihai Damian titlul de „Cetăţean de onoare“ al comunei Ceahlău.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 635
Id: 25823
Data: Nov 12, 2012
Imagine:

Data: Nov 13, 2012

Data: Nov 13, 2012

Data: Nov 13, 2012

Data: Nov 13, 2012

Data: Nov 13, 2012

Data: Nov 13, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Pimen - Interviu
IPS Pimen - Sfanta Liturghie la Manastirea Doroteia Suceava
IPS Pimen - Binecuvantare arhiereasca la Schitul Marginea
IPS Pimen - Sfanta Liturghie la Manastirea Sfantul Ioan Iacob Hozevitul - Corlateni - Pojorata - Suceava - 2012
IPS Pimen - Sfanta Liturghie oficiata la Manastirea Sf Ioan cel Nou de la Suceava
IPS Pimen - Slujba de resfintire a Bisericii Parohiei Manastioara Preutesti
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).