Proiectul Caravana „Dar de Crăciun” a debutat luni în Episcopia Huşilor. 150 de copii din satele Duda, Novaci, Pâhnești, Arsura, Ghermănești, Râșești și Fălciu au primit daruri din partea eparhiei. Campania urmăreşte ajutorarea a 3000 de copii din Vaslui.
Pachetele au fost oferite personal de Episcopul Ignatie. Ierarhul a fost însoţit de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, de asistentele sociale ale Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși și de un grup de colindători.
Au fost vizitați și copiii din cele două centre de zi ale Așezămintelor „Filantropiei Ortodoxe” Huși, de la Ghermănești și Fălciu.
Campania se desfăşoară în perioada 7 -18 decembrie.
Mergem noi acasă la copilași, oferindu-le daruri, îmbrăcăminte, încălțăminte, dulciuri și alimente. Ne-am propus ca într-o perioadă de două săptămâni să ajungem în casele a peste 3000 de copilași, care au nevoie stringentă de dragoste și de atenție. Sunt copii lăsați singuri sau în grija bunicilor, și pe la care nu trece Moș Crăciun, a spus Preasfinţia Sa.
Ierarhul a fost impresionat de un caz social. „Am ajuns în casa a doi copilași ce locuiau singuri, fără părinți și fără bunici. Băiețelul are 9-10 ani, și fata are 14-15 ani. Locuiesc singuri într-o casă fără lemne și fără condiții. M-am bucurat că am putut intra în casa acestor copii, să le identificăm nevoile și, sigur, să continuăm ajutorul”.
Având în vedere condițiile în care aceștia sunt nevoiți să își ducă traiul, li se asigură, din partea Episcopiei Hușilor, lemnele de foc pentru anotimpul rece.
Darurile oferite conţin îmbrăcăminte și încălțăminte de iarnă, produse de igienă personală, pachete alimentare și jucării.
Copiii de vârstă școlară, care nu aveau până la acest moment nicio modalitate de a se conecta pentru orele de școală online, au primit și tablete.
În cadrul acestor vizite au fost identificate și alte probleme urgente cu care se confruntă familiile celor mici, astfel că Părintele Episcop Ignatie a oferit, pentru cazurile cele mai delicate, și câte un ajutor în bani.
Mai multe informaţii puteţi regăsi pe pagina de Facebook: Asociația Filantropia Ortodoxă Huși și pe site-ul oficial.
Foto credit: Episcopia Huşilor
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 275
Id: 72121
Data: Dec 8, 2020
Imagine:
Protosinghelul Emanuel Pleș este noul stareţ al Mănăstrii Sighişoara. Clericul a fost ales de obştea mănăstirii reunită vineri în sinaxă sub preşedinţia Arhiepiscopului Irineu al Alba Iuliei.
Ceremonia de prezentare a noului stareţ s-a desfăşurat sâmbătă, de la ora .....
Data: Dec 8, 2020
Basilica.ro a fost ca un ghid pentru preoții și credincioșii români care s-au aflat în anul 2020 într-o perioadă foarte dificilă din cauza pandemiei de coronavirus. De aceea, comunicatele de presă cu îndrumări bisericești au fost printre cele mai accesate articole.
.....Data: Dec 8, 2020
Unul dintre cei mai apreciaţi interpreţi de muzică populară, Alexandru Brădățan, a vorbit deschis pentru Doxologia despre cariera sa, credinţa în Dumnezeu şi despre colindele tradiţionale româneşti.
„Nici nu aș concepe viața mea fară Dumnezeu și nu vreau să îmi .....
Data: Dec 8, 2020
Luni, 14 decembrie, de la ora 19:30, pe toate canalele online ale Trinitas TV va fi transmisă întâlnirea Părintelui Efrem, Starețul Mănăstirii Vatopedu din Sfântul Munte Athos, Grecia, cu credincioșii din România.
Întâlnirea online, .....
Data: Dec 9, 2020
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au oferit daruri în ajunul serbării Sfântului Nicolae la 300 de copii din 7 localități: Bâra, Lacul Turcului, Sălciile și Meri din județul Prahova; Balta Neagră, Nuci și Moara Vlăsiei din județul Ilfov.
.....Data: Dec 9, 2020
Preasfinţitul Părinte Antonie de Bălţi a oferit Mănăstirii Coşula o candelă care să ardă pentru unitatea neamului românesc. Darul a fost oferit duminică, cu prilejul hramului aşezământului monahal din Botoşani.
Gestul ierarhului se înscrie în proiectul „Candelele .....
Data: Dec 9, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
02 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Sfantului Voievod Stefan cel Mare - Dumnezeu este Domnul - Troparele - Psalmul 50
03 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Sfantului Voievod Stefan cel Mare - Cantarea I - III
16 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Sfantului Voievod Stefan cel Mare - Troparele - Pentru rugaciunile
09 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Sfantului Voievod Stefan cel Mare - Mantuieste Dumnezeule poporul Tau
08 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Sfantului Voievod Stefan cel Mare - Slava - Si acum - Pentru rugaciunile - Stihira de umilinta
05 Sfanta Manastire Putna - Paraclisul Sfantului Voievod Stefan cel Mare - Cantarea IV - V - VI
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).