Episcopia Sloboziei și Calarașilor, prin serviciile sociale acreditate, a desfașurat, în luna septembrie a anului 2014, 93 de activitați sociale, în cadrul carora au fost oferite ajutoare materiale și financiare, în valoare totala de 28.113 lei (proveniți din Fondul Filantropia, din donații și sponsorizari) pentru depașirea situațiilor de criza, a unui numar de 459 de persoane aflate în dificultate, din județele Ialomița și Calarași, potrivit sf-esc.ro.Astfel, în cadrul Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate (CCSFAD) și al Centrului de Orientare pentru Persoane Aflate în Dificultate (COP), coordonate de catre Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Calarașilor, au fost desfașurate 7 activitați sociale, în cadrul carora a fost oferit sprijin material și financiar, pentru depașirea situațiilor de criza, în valoare totala de 14.745 lei, pentru urmatoarele categorii de beneficiari: 30 de copii, 33 de familii aflate în dificultate și 2 persoane cu dizabilitați.De asemenea, la nivelul celor 6 Birouri de asistența sociala din cadrul Protopopiatelor, conform rapoartelor lunare de activitate, au fost desfașurate 86 de activitați sociale, în cadrul carora a fost oferit sprijin material și financiar, pentru depașirea situațiilor de criza, în valoare totala de 13.368 lei, pentru urmatoarele categorii de beneficiari: 185 copii, 44 de persoane vârstnice aflate în dificultate, 111 persoane aflate în dificultate, 44 de familii aflate în dificultate și 10 persoane cu dizabilitați.Activitatea social-filantropica desfașurata la nivelul Episcopiei Sloboziei și Calarașilor se realizeaza în conformitate cu Statutul pentru organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române și Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de asistența sociala în Biserica Ortodoxa Româna.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 727
Id: 44626
Data: Oct 10, 2014
Imagine:

Data: Oct 10, 2014

Data: Oct 10, 2014
Data: Oct 10, 2014
Data: Oct 10, 2014
Data: Oct 10, 2014
Data: Oct 10, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Teodosie - Predica la inaltarea Domnului
IPS Teodosie - Predica la Duminica a 3-a dupa Rusalii - Despre grijile vietii
IPS Teodosie - Predica la Duminica Orbului din nastere
IPS Teodosie - Predica la Duminica Mironositelor
IPS Teodosie - Predica la Duminica Sf Grigorie Palama
IPS Teodosie - Predica la Duminica a 8-a dupa Rusalii - Inmultirea Painilor
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).