]]>Un grup de voluntari de la Centrul de voluntariat „Alexandra Florea” al Episcopiei Caransebeșului, însoțiți de coordonatorul lor prof. Rada Petrișor, au participat sâmbătă, 4 iulie 2015, la un Cros caritabil, desfășurat în Parcul Rozelor din Timișoara. Evenimentul ce a avut sloganul „Alerg pentru spitalul copiilor”, a fost organizat în 12 orașe din țară, la care au participat oameni de toate vârstele, doritori să facă mișcare, în schimbul donării a cel puțin un leu. Banii adunați vor fi utilizați pentru sprijinirea construcției cât mai rapidă a primului spital de oncologie pediatrică din România, a precizat Diac. Pavel Canea. „Centrul de voluntariat nu s-a dezmințit nici de această dată să participe la o acțiune caritabilă. Am răspuns pozitiv la această manifestare foarte importantă pentru viitorul copiilor bolnavi. Ne bucurăm că ajutați de Episcopia Caransebeșului am reușit să ajungem aici și să alergăm împreună cu voluntarii noștri și sperăm ca și pe mai departe să colaborăm cu organizatorii acestor acțiuni caritabile pentru a îndeplinii cât mai repede acest vis atât de benefic pentru copii”, a subliniat prof. coordonator Rada Petrișor. Primul centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică din Romania se dorește a fi construit doar din fonduri private, adunați în timp de 3 ani, suma estimată fiind de 80.000.000 lei. Asta ar însemna ca, fiecare român care trăiește în această ţară, să doneze 1 leu, o dată la 9 luni, sau 4 lei în total. Spitalul va fi deţinut şi operat de o fundaţie, în Bucureşti, el va avea 50 de paturi, 2 săli de operaţie complet echipate, secţie de radioterapie și secţie de transplant medular.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 639
Id: 53558
Data: Jul 7, 2015
Imagine:
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Nicolae al celor două Americi aniversează întronizarea Sa ca Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi. Înaltpreasfinția Sa s-a .....
Data: Jul 8, 2015
]]>S-a născut la 16 septembrie 1971 în localitatea Lipova din județul Arad, din părinții Constantin și Joița, la botez primind numele Cristian Constantin. Școala primară a urmat-o în satul natal .....
Data: Jul 8, 2015
]]>La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” se desfășoară, până pe 15 august, Tabăra de creație „Vara pe uliță”. Peste 800 de copii și tineri sunt așteptați săînvețe .....
Data: Jul 8, 2015
]]>Persoanele cu deficiențe de la Centrul de Recuperare din Tălmaciu au avut parte, marțea aceasta, de o întâlnire de suflet cu reprezentanții Departamentului Social al Arhiepiscopiei .....
Data: Jul 8, 2015
]]>Marțea aceasta, la Mănăstirea ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț a avut loc Simpozionul național ”Părintele Dometie - chip luminos al virtuții și dăruirii jertfelnice”. .....
Data: Jul 8, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).