Actiuni social-filantropice de Sfintele Pasti la Arhiepiscopia Ramnicului

Anul acesta, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolit al Olteniei si loctiitor de Arhiepiscop al Râmnicului, în preajma Sarbatorilor Învierii Domnului, Arhiepiscopia Râmnicului desfasoara o serie de actiuni social - filantropice.Aceste actiuni constau în pregatirea duhovniceasca (spovedire si împartasire) a unor persoane neajutorate si asistate, batrânii si copii din centrele speciale precum si împartirea unor pachete ce cuprind alimente si îmbracaminte.Liga Femeilor Crestine Ortodoxe din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului desfasoara în aceste zile, începând de astazi, 15 aprilie, o ampla actiune sociala la sediul organizatiei aflat în incinta Centrului Eparhial, daruind ajutoare, pachete cu alimente, dulciuri si îmbracaminte la peste 200 de familii defavorizate din judetul Vâlcea.Actiunea este coordonata de psiholog Maria Popescu, presedinta Ligii Femeilor Crestin–Ortodoxe, iar beneficiarii sunt persoanele cu o situatie materiala si sociala precara aflate în evidentele organizatiei, potrivit arhiram.ro.„Cu ajutorul Maicii Domnului, ocrotitoarea organizatiei noastre, am reusit si anul acesta sa aducem putina bucurie familiilor pe care le avem în evidenta. De 22 de ani a devenit deja o traditie sa daruim cadouri în preajma Sfintelor Sarbatori, astfel încât membrele Ligii s-au mobilizat exemplar ca sa împartasim bucuria Învierii Domnului cu aproapele nostru.”, a spus Maria Popescu, presedinta Ligii. Reprezentantele organizatiei aduc multumiri tuturor celor care au contribuit la aceasta actiune. „În aceste vremuri de criza financiara, dar mai ales morala, am întâlnit oameni cu suflet mare care au înteles ce facem, si astfel, cu sprijinul Arhiepiscopiei, am pregatit peste 200 de pachete cu alimente. Multumim în mod deosebit firmelor Boromir si Scavil care ne-au fost aproape si de aceasta data, ca de altfel de fiecare data când am apelat pentru actiunile întreprinse.”, a subliniat Delia Zamfirescu, vicepresedinta Ligii.Arhiepiscopia Râmnicului detine si o cantina sociala în incinta centrului Eparhial, unde servesc masa zilnic peste 100 de persoane cu situatie materiala precara, care cu ocazia Marelui Praznic al Învierii Domnului vor primii pachete cu alimente.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 587

Id: 39854

Data: Apr 15, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).