]]>Ca în fiecare an la Duminica Sfintei Cruci, Arhiepiscopia Dunării de Jos organizează ample manifestări pastoral-misionare şi social-filantropice, înţelese ca prelungire a puterii izvorâte din razele Sfintei Cruci de la Sfintele Altare către altarele vii, fraţii şi surorile aflaţi în boală, în suferinţă şi în lipsuri. La Catedrala Arhiepiscopală a Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a participat la procesiunea cu racla ce adăposteşte o părticică din lemnul Sfintei Cruci, aflată în patrimoniul sacru al eparhiei, procesiune ce a fost urmată de rânduiala specială de scoatere a sfintei cruci spre închinare, după cum a precizat Părintele Gabriel Molocea. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Chiriarhul Dunării de Jos în prezenţa evlavioasă a credincioşilor din municipiu, dar şi a unor elevi cu dificultăţi materiale, însoţiţi de profesorii de religie. Aceştia, în contextul desfăşurării la nivel eparhial a unui program educaţional şi social-filantropic îndreptat spre copiii săraci cu rezultate deosebite la Religie şi nu numai, au primit din partea Chiriarhului Dunării de Jos pachete cu rechizite şcolare, iconiţe şi alte daruri de suflet. „Programul filantropic din Duminica Sfintei Cruci, a arătat Chiriarhul Dunării de Jos, este o prelungire a iubirii milostive a lui Dumnezeu către semenii care au nevoie de semnele concrete ale dragostei noastre. (…) Mulţumind lui Dumnezeu pentru darul mare de părinţi şi elevi creştini din cadrul orei de Religie, am consacrat această Duminică în Eparhie ca Duminică a Filantropiei îndreptată spre copii. De aceea, şi la Catedrala Arhiepiscopală, ca şi în celelalte parohii copiii au primit rechizite şcolare şi alte obiecte utile pentru a prelungi bunavestire a Evangheliei şi a Sfintei Cruci către ghioceii Crucii, care sunt copiii!”. Programul de la Catedrala Arhiepiscopală este o prelungire a activităţilor începute în data de 13 martie a.c. când, pe baza protocolului de cooperare Biserică – Şcoală un număr de 20 de elevi din fiecare şcoală de pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Dunării de Jos au fost sprijiniţi material cu rechizite. Kiturile şcolare au fost distribuite de către preotul de parohie şi profesorul de religie în cooperare cu direcţiunea unităţii de învăţământ. Programul va continua şi în perioada următoare, când vor achiziţionate şi distribuite articole de îmbrăcăminte şi alte obiecte necesare dezvoltării procesului instructiv-educativ al elevului.
Download: Click for download attached file: Actiuni social-filantropice in Arhiepiscopia Dunarii de Jos
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 631
Id: 49811
Data: Mar 16, 2015
Imagine:
]]>În Duminica Sfintei Cruci, a treia duminică din Post, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a vizitat la slujba Utreniei credincioşii Parohiei Turda, .....
Data: Mar 16, 2015
]]>Duminica Sfintei Cruci a fost zi de mare sarbatoare in Cetatea Sfanta a Ierusalimului. Patriarhul Teofil al III-lea al Jerusalimului si a toata Palestina, inconjurat de un sobor de .....
Data: Mar 16, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, se va organiza, în data de 18 martie 2015, ora 18:30, la Sala Magna „Iuliu Maniu”, a Universității „Aurel .....
Data: Mar 16, 2015
]]>În Duminica a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, 15 martie 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a .....
Data: Mar 16, 2015
]]>Biserica Ortodoxă se află astăzi, 15 martie 2015, înDuminica Sfintei Cruci. Bucuria duhovnicească a obştii monahale a Mănăstirii prahovene Ghighiu a fost sporită de .....
Data: Mar 16, 2015
]]>La 15 martie 2015, creştinii ortodocşi se află în Duminica Sfintei Cruci. Cu acest prilej, în cele ce urmează vă prezentăm articolul Paradoxul Crucii, semnat de Augustin Păunoiu şi .....
Data: Mar 16, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvinte cu rost - Duminica 2 dupa Pasti - Duminica Tomii (11 mai 2013)
Cuvinte cu rost - Duminica 3 dupa Pasti - a Mironositelor (02 mai 2014)
Cuvinte cu Rost - Duminica Infricosatoarei Judecati (22 feb 2014)
Cuvinte cu Rost - Duminica 2 din Post - Vindecarea slabanogului din Capernaum (15 mar 2014)
Cuvinte cu rost - Duminica 26 dupa Rusalii - pilda bogatului caruia i-a rodit tarina (16 nov 2013)
Cuvinte cu rost - Duminica 34 dupa Rusalii - a fiului risipitor (15 feb 2014)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).