La Căminul de Bătrâni din Dorohoi a fost oficiată ieri slujba Acatistului de către un sobor de preoţi. Momentul de rugăciune a fost urmat de spovedirea şi împărtăşirea vârstnicilor şi a celor zece copii cu handicap din acest aşezământ. Alături de pr. misionar de caritate Teodor Ciurariu, bolnavii au fost vizitaţi de pr. Constantin Bistriceanu de la parohia Şendriceni şi de pr. Petru Chirilă, de la parohia Văculeşti. „În această perioadă de post trebuie să ne îngrijim mai mult de cei neajutoraţi“, a spus pr. Teodor Ciurariu, care oferă asistenţă religioasă şi pacienţilor din Spitalul Municipal din Dorohoi. Persoanele internate în această unitate spitalicească sunt vizitate în această perioadă pentru a se spovedi şi pentru a primi Taina Sfintei Împărtăşanii. „Dorim ca în incinta spitalului să ridicăm un sfânt lăcaş pentru bolnavi şi pentru cei care îi vizitează pe cei apropiaţi, mai ales că anul acesta se împlinesc 150 de ani de la înfiinţarea Spitalului Municipal din Dorohoi“, a adăugat pr. misionar de caritate Teodor Ciurariu. În zilele de Paşti, pacienţii din spital vor primi pască, ouă roşii şi cozonac de la credincioşii parohiilor dorohoiene. (C. Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 631
Id: 30370
Data: Apr 26, 2013
Imagine:
Cea de-a cincea întâlnire din cadrul „Serilor Doxologia“ s-a desfăşurat joi în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi, începând cu ora 19:00, şi i-a avut ca invitaţi pe pr. asist. .....
Data: Apr 26, 2013
Joi, de la ora 10:00, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, prin specializarea Asistenţă Socială şi în colaborare cu Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ şi cu Biroul de Asistenţă Socială .....
Data: Apr 26, 2013
Deşi azi nu a fost sărbătoare , sute de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de la ora 14.00, în Biserica „Sfânta .....
Data: Apr 26, 2013
Şcoala Gimnazială Numărul 1 Gura Humorului a organizat ieri, 26 aprilie 2013, un târg cu vânzare dedicat Sfintelor Paşti. Copiii de la toate clasele, îndrumaţi de cadrele didactice, au gătit produse specifice sărbătorilor pascale şi .....
Data: Apr 26, 2013
Elevii şi profesorii de religie din Roman vor merge mâine seară, de la ora 17:00, într-un pelerinaj dedicat Floriilor. Ei se vor întâlni la Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ şi vor merge în .....
Data: Apr 26, 2013

Data: Apr 27, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).