]]>Tinerii și copiii de la Centrul de tineret „Sfântul Ierarh Nicolae” din Reșița au adus bucurie în sufletele mamelor cu ocazia sărbătorii primăverii, 8 martie. Astfel, coordonați de profesoarele Ioana Hațegan, Nona Schinteie și Crina Imbrescu. ei s-au întrunit în săptămâna premergătoare acestei zile, ca să confecționeze felicitări și să pregătească buchete de flori, Mamele au fost impresionate de copiii sâmbătă, 7 martie, atunci când aceștia au venit acasă cu micile cadouri. După Sfânta Liturghie, din ziua de 8 martie, în cadrul căreia mulți dintre tineri s-au împărtășit cu Sfintele Taine, a fost organizată și o expoziție cu vânzare a felicitărilor pe care copiii le-au confecționat pe lângă cele oferite mamelor. Banii adunați îi vor ajuta pe tineri și copii să viziteze anul acesta mai multe mănăstiri din județul Caraș-Severin și nu numai. În perioada următoare, coordonatorii, împreună cu tinerii, vor pregăti pricesne și o piesă de teatru pentru sărbătoarea Sfintelor Paști. „Ne bucurăm că acest nucleu de tineri, mai ales în această perioadă de post, se adună în tinda Bisericii să desfășoare diferite activități educative şi artistice. Împreună cu ei, zilele trecute am efectuat și un pelerinaj la Mănăstirea Brebu, iar unul dintre copii chiar a participat și la faza judeţeană a Olimpiadei de religie, calificându-se pe locul doi”, a subliniat părintele Claudiu Ciorogariu, coordonatorul centrului de tineret. Copiii și tinerii de la Centrul de tineret „Sfântul Ierarh Nicolae” își desfășoară activitățile într-o sală special amenajată în curtea bisericii Parohiei „Schimbarea la Față” din cartierul Govândari al municipiului Reșița. Prin atelierele, spectacolele și manifestările artistice, întâlniri pe diverse teme, tabere sau excursii tematice și nu în ultimul rând acțiuni comune de participare la sfintele slujbe, centrul are scopul de a-i aduce pe cei tineri mai aproape de valorile Bisericii noastre. (Articol realizat de Diac. Pavel Canea)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 548
Id: 49648
Data: Mar 11, 2015
Imagine:
]]>TRINITAS TV a introdus în grila de programe mai multe emisiuni noi. Televiziunea Patriarhiei Române vine cu formate noi și atractive destinate publicului larg. Așa cum și-a propus încă de .....
Data: Mar 11, 2015
]]> Sâmbătă, 7 martie 2015, la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului de lângă Namur, Belgia, în cadrul mai larg al Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi, a avut loc .....
Data: Mar 11, 2015
]]>Organizația Creștină „Agape” îi invită pe clujeni la o nouă conferință dedicată familiei în care se va discuta despre avort. Evenimentul va avea loc pe 18 martie, de la ora 19:00 la Casa .....
Data: Mar 11, 2015
]]>Marți, 10 martie 2015, la cele trei protopopiate din cadrul Episcopiei Sălajului s-au desfășurat conferințele administrative lunare cu preoții din Eparhie. Astfel au fost prezentate .....
Data: Mar 11, 2015
]]>Sărbătoarea Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (11 martie 2015) reprezintă și un moment aniversar important pentru Preasfințitul Părinte Siluan, care în urmă cu 8 .....
Data: Mar 11, 2015
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).