Parohia Pancu - Vorona, Protopopiatul Botoşani, organizează în această perioadă mai multe activităţi în care sunt implicaţi copiii din parohie. Aceştia învaţă cântările Sfintei Liturghii, vizionează filme ce au caracter creştin, pictează şi citesc din cărţile bibliotecii parohiale. În perioada 13-14 iulie, 32 de copii din parohie, alături de pr. paroh Simeon Relu Enache, au mers într-un pelerinaj la mănăstirile şi obiectivele turistice din Bucovina.
„Aceste activităţi sunt organizate din dragoste pentru copiii parohiei noastre. Avem nădejdea că se vor apropia mai mult de Biserică şi vor cunoaşte bogăţiile credinţei noastre ortodoxe şi ale culturii româneşti. Nădăjduim că prin activităţile la care ei participă să-i putem îndruma din punctul de vedere al educaţiei religioase şi civice. Dorim să închegăm o legătură vie cu micii enoriaşi, dar şi cu membrii familiilor lor“, a spus pr. paroh Simeon Relu Enache.
Activităţile educative se desfăşoară atât în biserica parohială, cât şi în sediul fostei şcoli generale din Pancu, care a fost pus la dispoziţie de Primăria Vorona. La finalul vacanţei de vară copiii implicaţi în proiectele educative vor primi diplome de excelenţă din partea parohiei Pancu. (C. C.)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 727
Id: 23462
Data: Jul 23, 2012
Imagine:
Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ din Huşi a îmbrăcat vineri, 20 iulie, straie de sărbătoare. Programul liturgic a început joi, 19 iulie, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de un sobor de preoţi. După cum ne-a relatat pr. .....
Data: Jul 23, 2012
Parohia Rapsig, din Protopopiatul Ineu, a imbracat duminica, 22 iulie, straie de sarbatoare, cu ocazia tarnosirii bisericii, eveniment unic pentru comunitatea crestin-ortodoxa de aici. Cu acest prilej, la invitatia preotului paroh Ioan Vatrici si a Consiliului parohial, Inalt Preasfintitul .....
Data: Jul 24, 2012
In Episcopia Slatinei si Romanatilor, Preasfintitul Sebastian, chiriarhul locului, a savarsit slujba Sfintei Liturghii in Biserica 'Sfantul Mare Mucenic Dimitrie', din Parohia Vadastra, judetul Olt, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Oltenia. In cuvantul de invatatura rostit la final, .....
Data: Jul 24, 2012
Credinciosii Parohiei Timisoara-Fabric, Protopopiatul Timisoara II, au sarbatorit duminica, 22 iulie 2012, implinirea a 100 de ani de la zidirea bisericii cu hramul 'Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul'. Cu acest prilej, a fost prezent in mijlocul lor Preasfintitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar .....
Data: Jul 24, 2012
Inaltpreasfintitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, a oficiat Sfanta Liturghie si a pus piatra de temelie la biserica Manastirii 'Sfanta Maria Magdalena' din Oarta de Sus, judetul Maramures, cu ocazia sarbatoririi .....
Data: Jul 24, 2012
Parohia Pancu - Vorona, Protopopiatul Botosani, organizeaza in aceasta perioada mai multe activitati in care sunt implicati copiii din parohie. Acestia invata cantarile Sfintei Liturghii, vizioneaza filme ce au caracter crestin, picteaza si citesc din cartile bibliotecii parohiale. In perioada .....
Data: Jul 24, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).