Pe parcursul acestei luni, membrii Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Târgu Neamţ au derulat o serie de activităţi misionare în câteva parohii din Protopopiatul Târgu Neamţ. Tinerii atoreni au participat la Sfânta Liturghie, unde au oferit răspunsurile liturgice. „În acest fel, atorenii L-au mărturisit pe Hristos în parohiile sau mănăstirile pe care le-au vizitat, încercând deopotrivă să-i antreneze pe tinerii din parohii să participe activ la Sfânta Liturghie“, a spus pr. Gheorghe Marian Filip, coordonatorul ATOR - filiala Tg. Neamţ. Pe 1 mai, tinerii din ATOR Târgu Neamţ au participat la Sfânta Liturghie în paraclisul din Cetatea Neamţului, iar pe 13 mai au fost prezenţi la Mănăstirea Secu. Duminica trecută (20 mai), membrii atoreni au participat la Sfânta Liturghie în parohia Cracăul Negru - Crăcăoani, la finalul căreia au susţinut un program cultural artistic. A urmat apoi un pelerinaj la mănăstirile Horaiţa, Văratec şi Agapia. (C.C.)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 516
Id: 22159
Data: May 24, 2012
Imagine:
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ a Universităţii ,,Al. I. Cuza“ din Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei organizează duminică, 27 mai, de la ora 19:00, concertul „Să se umple gurile noastre“. Concertul este prilejuit .....
Data: May 24, 2012
Astăzi debutează, la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, lucrările primei ediţii a Simpozionului Naţional „Rolul Mănăstirii Secu în viaţa religioasă a Ţării Moldovei“, eveniment la care sunt aşteptaţi reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţul .....
Data: May 24, 2012
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia duminică, 27 mai, sfinţirea Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Moineşti. Programul liturgic dedicat acestui eveniment va începe astăzi la ora 16:00 cu .....
Data: May 24, 2012
Speranta pentru Romania organizeaza pentru al treilea an consecutiv o actiune speciala pentru copii strazii, cu ocazia zilei de 1 Iunie, Ziua Internationala a Copilului. Avem din nou in atentia noastra 120 de copii ai strazii, in mod special din Bucuresti. Asa cum am obisnuit dorim sa le .....
Data: May 25, 2012
In ziua praznuirii Inaltarii Domnului, la 24 mai 2012, Catedrala Episcopala din Slobozia si-a sarbatorit hramul. Programul zilei a debutat la ora 8:30, Preasfintitul Parinte Vincentiu, Episcopul SLoboziei si Calarasilor, savarsind Sfanta Liturghie arhiereasca, inconjurat de parinti consilieri .....
Data: May 25, 2012
Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena din Oltenita va fi sfintita duminica, 27 mai 2012. Slujba de tarnosire si Sfanta Liturghie vor fi oficiate de Preasfintitul Parinte Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor.Lucrarile la aceasta biserica au inceput in anul 2007, potrivit Pr. .....
Data: May 25, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Te Deum Laudamus - Troparul Ortodoxiei
Te Deum Laudamus - Doamne , Buzele mele - Sabin Dragoi
Te Deum Laudamus - Crezul
Te Deum Laudamus - Innoieste-Te Noule Ierusalime
Te Deum Laudamus - Heruvic - Dragos Alexandrescu
Te Deum Laudamus - Cuvinese cu adevarat
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).