]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, în localitatea Săcel din Maramureș se desfășoară mai multe proiecte social-filantropice sub coordonarea Părintelui paroh Iuga Dumitru (Parohia Săcel Nr.1) în colaborare cu Preoții Cupsinar Vasile (Parohia Săcel Nr.2) și Zubașcu Ioan Macovei (Parohia Săcel - Iza). Primul proiect social-filantropic este Dar din darul lui Dumnezeu și a început în anul 2008. În cadrul acestui proiect credincioșii parohiei au donat persoanelor defavorizate peste 150 tone de alimente și îmbrăcăminte, precum și bani. Al doilea proiect umanitar este intitulat De la copil la copil – Sărbătorile un prilej de bucurie și se desfășoară în colaborare cu Școala Gimnazială Săcel și Școala Generală pentru copii cu deficiențe Vișeu de Sus. Proiectul a fost inițiat în anul 2014 de Sărbătoarea Nașterii Domnului și a continuat de Sărbătoarea Învierii Domnului în anul 2015. În cadrul acestui proiect au fost donate 300 de pachete tuturor copiilor din Centrele sociale din orașul Vișeu de Sus. „Acest proiect vine să continue seria de manifestări desfăşurate în timpul anului şcolar precedent, cu alt grup de elevi, păstrând ca grup ţintă elevii din şcoala noastră şi monitorizând totodată elevii clasei a V-a care au intrat într-un nou ciclu. Continuăm dintr-un motiv întemeiat, acela de a ajuta şi de a aduce în sufletele noastre ale tuturor, dar mai ales al celor nevoiaşi un motiv de bucurie şi totodată de cooperare cu prilejul sărbătorilor de iarnă şi nu numai. Pentru că anul şcolar precedent atât noi, cât şi cei vizitaţi am fost cuprinşi de emoţii oferind cadouri şi primind totodată un simbol al mulţumirii lor am intenţionat prin acest proiect să continuăm şi anul acesta şi să dăm un farmec sărbătorilor care urmează. Pentru că dorim să cunoaştem şi să înţelegem lumea în care trăim, pentru că ne pasă de tot ce ne înconjoară şi pentru că aspirăm către o societate cât mai umană, democratică şi tolerantă, ne-am propus să implementăm acest proiect. Începând cu luna noiembrie va avea loc adunarea de fonduri pentru susţinerea activităţilor proiectului. În viaţa de zi cu zi, toţi ne confruntăm cu posibilitatea de a alege între rău şi bine. Noi dorim să dăm o formă acestui bine, alegându-l”, a precizat Prof. Mihali Liliana, directorul Școlii Gimnaziale Săcel. Cel de-al treilea proiect este intitulat Din inimă de la frate la frate – Dăruind vei dobândi și se desfășoară în colaborare cu Școala Gimnazială Săcel și cu biserica ortodoxă Strâmtura – Ucraina. În cadrul lui vor fi donate cărți în limba română pentru copiii din comunitate. „Acest proiect face parte din seria de manifestări desfăşurate alături de preotul Iuga Dumitru, având ca şi grup ţintă atât elevii din şcoala noastră , cât şi cadrele didactice deopotrivă. Dorinţa fraţilor noştri de a citi în limba româna este şi va rămâne pentru noi, elevi şi cadre didactice, o lecţie de patriotism care nu ne-a lăsat indiferenţi faţă de trebuinţele lor. Ceea ce pentru noi este un lucru firesc şi la îndemână, pentru ei este un lux pe care nu şi-l pot permite, nu neapărat din lipsa fondurilor, cât din imposibilitatea de a procura o cărticică scrisă cu slove româneşti. După prezentarea acestei situaţii dramatice în şcoala şi comunitatea noastră, ne-am unit în cuget şi-n simţiri şi am reuşit să colectăm carte în limba română pentru comunitatea din Strâmtura, Ucraina. Datorită faptului că ne pasă de fraţii noştri români şi pentru că aspirăm către o societate cât mai umană, ne-am propus să implementăm acest proiect, având binecuvântarea preotului paroh Iuga Dumitru”, a mărturisit Prof. Bizău Mihali Ileana. În buna desfășurare a proiectelor, Părintele paroh Iuga Dumitru este sprijinit de primarul localității Săcel, Dologa Gavrilă, de Consiliul Local Săcel, precum și de credincioșii, tinerii și elevii din localitate.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 534
Id: 58465
Data: Nov 20, 2015
Imagine:
]]>În Protopopiatul Băile Herculane s-a desfășurat joi, 19 noiembrie 2015, cea de-a doua conferință pastoral-misionară de toamnă în Episcopia Caransebeșului, la care .....
Data: Nov 20, 2015
]]>În prima săptămână a Postului Naşterii Domnului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad s-au desfăşurat mai multe activităţi duhovniceşti ce şi-au propus .....
Data: Nov 20, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 18 și 19 noiembrie 2015, Arhiepiscopia Aradului a primit vizita .....
Data: Nov 20, 2015
]]>Săptămâna viitoare, clericii din Arhiepiscopia Bucureștilor vor participa la conferința pastoral-misionară de toamnă, informează TRINITAS TV. Luni, 23 noiembrie 2015, se vor întâlni .....
Data: Nov 20, 2015
]]>Şi în acest an Editurile Patriarhiei Române sunt prezente la Târgul internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură 2015. Evenimentul se desfășoară la Complexul Expoziţional .....
Data: Nov 20, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).