]]>Membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopia Tomisului s-au reunit joi în şedinţă de lucru. Dezbaterile au fost precedate de oficierea slujbei de Te-Deum în Catedrala Arhiepiscopala Sf. Ap. Petru si Pavel de către IPS Teodosie, arhiereul locului, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului. Lucrările adunării s-au desfăşurat în Palatul administrativ al Arhiepiscopiei, fiind deschise de cuvântul chiriarhului care a prezentat succint activitatea instituţiei în anul 2014, precum şi planurile pentru anul 2015. De asemenea, IPS Teodosie, le-a mulţumit membrilor Adunării pentru sprijinul acordat Bisericii Ortodoxe, cerându-le ca şi pe viitor să manifesteze aceeaşi implicare pentru buna desfăşurare a activităţilor eparhiei de la malul Mării: „astăzi analizăm ceea ce s-a făcut anul trecut şi dorim să continuăm activităţile, să le îmbogăţim, să le îmbunătăţim şi să creştem spiritul religios în rândul credincioşilor noştri. Am căutat să-i implicăm pe membri Adunării Eparhiale mai mult şi sperăm ca în anul care a început să împlinim obiective din ce în ce mai îndrăzneţe. Cel mai important obiectiv este acela de a aduce în adâncul sufletelor credinţa noastră străbună şi de a-i face pe oameni să fie mai activi în Biserică şi mai aproape de Dumnezeu”. În continuare, au fost prezentate şi dezbătute bilanţurile departamentelor administrative ale Arhiepiscopiei, acestea fiind obiectul discuţiilor celor cinci comisii alcătuite din membrii Adunării. De asemenea, au fost discutate şi aprobate principalele proiecte pentru anul acesta, fiecare membru exprimându-şi punctul de vedere cu privire la acestea. Conform Statutului Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale unei eparhii. De asemenea, acest for este alcătuit din membri mireni şi clerici, în proporţie de doua treimi mireni şi o treime clerici, aleşi din rândul oamenilor cu o viaţă religioasă şi morală ireproşabilă. În cuvântul de închidere al lucrărilor, IPS Teodosie , şi-a reafirmat încrederea în sprijinul pe care Arhiepiscopia Tomisului îl v-a primi de la membri mireni ai Adunării şi i-a asigurat pe toţi cei prezenţi că obiectivele pentru 2015 sunt mai mult decât necesare pentru sporirea credinţei şi îmbunătăţirea vieţii religioase de la malul Mării.
Download: Click for download attached file: Adunare eparhiala la Tomis
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 669
Id: 47868
Data: Jan 22, 2015
Imagine:
]]>Fundaţia „Cuvântul care zideşte” şi Arhiepiscopia Craiovei, prin Biroul de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul, organizează vineri, 23 ianuarie, de la .....
Data: Jan 22, 2015
]]>Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova îşi va sărbători ocrotitorul spiritual duminică, 25 ianuarie, după cum informează mitropoliaolteniei.ro .....
Data: Jan 22, 2015
]]>Astăzi, 22 ianuarie 2015, în Protoieria Costeşti, s-au reunit preoţii din cele 13 parohii, care alcătuiesc Cercul Pastoral nr. 1: Costeşti, Costeştii Noi, Costeştii Vechi, Sfântul Mare .....
Data: Jan 22, 2015
]]>În anul 2014, cele două grupuri de muzică psaltică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu au desfăşurat mai multe activităţi misionare .....
Data: Jan 22, 2015
]]>Protopopiatul Botoşani organizează, pe parcursul anului 2015, Serile catehetice „Părintele Ilie Cleopa“. Prima întâlnire din acest an a avut loc marţi, 20 ianuarie 2015, şi s-a .....
Data: Jan 22, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).