]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Eăiscopul Ortodox Român al Italiei, joi, 17 septembrie 2015, la Parohia Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț de la Livorno a avut loc Adunarea Protopopială și Conferința preoțească pe luna septembrie din Protoieria Toscana, informează site-ul oficial al Eparhiei Italiei. Adunarea și Conferința au fost precedate de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de către un sobor de preoți, la finalul căreia Pr. Paroh Ciprian Calfa a susținut conferința cu titlul „Mărturii biblice, patristice, eclesiologice, canonice, legislative bisericeşti şi civile ale misiunii mănăstirii în viaţa Bisericii. Mărturii biblice şi patristice despre primele forme de organizare a vieţii monahale. De la pustnicie la mănăstire. Chipuri de vieţuire monahală: anahoretism şi cenobitism”. După conferință au urmat lucrărileAdunării Protopopialeconduse de Pr. Protopop Ioan Trandafir Bobîrnea, în care s-au discutat și luat decizii pentru buna organizare a Protoieriei Toscana. La final, s-a oferit o agapă pregătită de creștinii ortodocși din Livorno.
Download: Click for download attached file: Adunare Protopopiala si Conferinta preoteasca in Toscana
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 581
Id: 56181
Data: Sep 21, 2015
Imagine:
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat sâmbătă, 19 septembrie 2015, la ceremoniile tradiţionale dedicate comemorării eroilor martiri ce şi-au .....
Data: Sep 21, 2015
]]>Credincioşii Parohiei Otopenii de Jos şi-au primit noul păstor duminică, 20 august 2015, pe părintele Ioan David, numit în postul de preot coslujitor la această .....
Data: Sep 21, 2015
]]>Numeroşi credincioşi bucureşteni au participat în zilele de sâmbătă şi duminică, 19 şi 20 septembrie 2015, la sărbătoarea Sfinţilor Mucenici Eustație, Teopista, Agapie și Teopist, .....
Data: Sep 21, 2015
]]>În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit Sfânta .....
Data: Sep 21, 2015
]]>În Duminica după Înalţarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2015, la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău, Sfânta Liturghie a .....
Data: Sep 21, 2015
]]>Comunitatea ortodoxă românească din Troy – Michigan (SUA) s-a aflat, sâmbătă, 19 septembrie 2015, în haine de sărbătoare. După îndelungate eforturi, Biserica Sfântul .....
Data: Sep 21, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).