Adunarea Eparhiala a Arhiepiscopiei Dunarii de Jos

In Sala Melchisedec Ştefanescu a Centrului Eparhial – Galati a avut loc astazi sedinta anuala a Adunarii eparhiale a Arhiepiscopiei Dunarii de Jos. De dimineata, membrii forului eparhial au participat la Sfanta Liturghie oficiata in Catedrala arhiepiscopala de un sobor de preoti si diaconi. In continuare, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, Inaltpreasfintitul Parinte Casian, a savarsit slujba de Te Deum.Cuvantul de deschidere a fost rostit de Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Casian, presedintele Adunarii. As vrea in primul rand credinciosii Arhiepiscopiei Dunarii de Jos sa regaseasca multumirile noastre, iar in mijlocul lor sa se regaseasca bunii pastori, cei 500, fara de care nu am fi putut multumi lui Dumnezeu pentru cei 17 preoti care primesc ajutor din fondul Pastorul Cel Bun, pentru cele 30 de parohii care primesc ajutor de la alte parohii, pentru cele 49 parohii carora le-am redus toate contributiile catre Centru Eparhial pentru ca sunt parohii mici, pentru cele 24 de parohii care au primit ajutoare pentru constructii de biserici din cadrul celor 348 de santiere , a spus Inaltpreasfintia Sa dupa cum ne informeaza TRINITAS TV. In luarile de cuvant, membrii forului i-au felicitat pe toti cei care au contribuit la frumoasa lucrare bisericeasca din anul 2011 si au formulat propuneri pentru activitatea bisericeasca ce se va desfasura in anul 2012. La final, a fost prezentat filmul documentar intitulat Retrospectiva evenimentelor bisericesti din Arhiepiscopia Dunarii de Jos in anul 2011 . Şedinta Adunarii Eparhiale a fost precedata de intrunirea de vineri a Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 627

Id: 19888

Data: Feb 11, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).