În data de 1 februarie 2014, la Alba Iulia a avut loc reuniunea anuala a Consiliului si Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei. Întâlnirea a debutat cu o slujba de mulțumire oficiata de Inaltpreasfințitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența membrilor Adunarii Eparhiale și a invitaților, dupa cum ne-a transmis Pr. Florin Croitoru, Consilier Cultural.Lucrarile înaltului for de conducere al Eparhiei au fost deschise de Înaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Înaltpreasfintia Sa, în alocutiunea susținuta, a adresat membrilor prezenti o calduroasa urare de bun venit și a subliniat importanța Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei ca celula a corpului eclesial al României, instituție ce susține împreuna - lucrarea clerului și a credincioșilor la edificarea Trupului lui Hristos.Întâlnirea a continuat cu prezentarea rapoartelor celor patru sectoare ale eparhiei: administrativ-bisericesc, economic, cultural și social-misionar, dupa cum urmeaza: Parintele Eugen Moldovan, consilier admistrativ-bisericesc, a prezentat activitatea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei pe plan pastoral-misionar, administrativ si cultic în anul care a trecut, precum si activitatea pe mai multe planuri a Inaltpreasfințitului Parinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei: situatia prezentei Ierarhului la sinoade, audiențe, întâlnirile de lucru cu Preacucernicii Parinti Protopopi, cu staretii, staretele si duhovnicii din manastirile eparhiei, conferintele, simpozioanele, evenimentele și întâlnirile la care a participat. De asemenea, a evocat tematica anului omagial 2013 și evenimentele desfasurate în județele Alba și Mureș, a prezentat situatia parohiilor și a manastirilor, a hirotoniilor, hirotesiilor, acordarea de ranguri și tunderile în monahism.Consilierul economic, Arhidiaconul Rafael Orzeiu, a prezentat dinamica fondurilor eparhiale, contribuțiile din partea institutiilor statului, din partea credinciosilor și din venituri proprii. A trecut apoi în revista situatia lucrarilor la noul complex de cladiri de la Schitul "Sfântul Lazar" și la cladirile din campusul Seminarului Teologic Ortodox "Sfântul Simion Ștefan" din Alba Iulia, a prezentat situatia verificarilor financiare si de gestiune la parohii, situatia tipariturilor și a pelerinajelor. În paralel, a fost prezentat capitolul legat de cheltuielile Arhiepiscopiei în anul precedent, precum și nivelul donatiior si al ajutoarelor financiare acordate de Arhiepiscopia Ortodoxa a Alba Iuliei în anul 2013. Ultimele doua capitole ale raportului au fost rezervate situației cimitirelor eparhiale și planului de activitati pentru anul 2014.Activitatea sectorului cultural al Eparhiei Alba Iulia a fost prezentata de Parintele Florin-Spiridon Croitoru, Consilier Cultural, care, plecând de la definirea actului de cultura și a importanței lui în lumea contemporana, a prezentat principalele direcții ale sectorului cultural al Arhiepiscopei. A fost descrisa situația învatamântului religios și a profesorilor de religie din județele Alba și Mureș, activitatea Seminarului Teologic Ortodox, a Facultatii de Teologie Ortodoxa din Alba Iulia și a Şcolii Doctorale, a Bibliotecii eparhiale, a Editurii și a Radio-ului Reîntregirea, misiunea cu tinerii și activitatea catehetica. Un capitol important al raportului a fost rezervata patrimoniului cultural-bisericesc de la Centrul eparhial și parteneriatului dintre Arhiepiscopia Ortodoxa a Alba Iuliei, Consiliul Judetean Alba și Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. În încheiere, au fost amintite activitatile culturale desfasurate în anul 2013 în județele Alba și Mureș și proiectele pentru anul în curs.Parintele consilier Nicolae-Calin Ignat, coordonatorul sectorului social-misionar, a subliniat faptul ca anul 2013 a fost un an de stabilitate, în care s-a reusit continuarea misiunii sociale în cuprinsul Eparhiei. Parintele consilier a prezentat apoi structura organizatorica actuala a sectorului social-misionar, ampla implicare a Eparhiei noastre în ajutorarea semenilor, situația veniturilor și a cheltuielilor, precum și cele mai importante activitati din anul 2013, între care se individualizeaza reluarea proiectul european "Reteaua inter - regionala de centre educationale".În încheiere, dupa mai multe intervenții din partea invitaților, Inaltpreasfințitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a rostit un cuvânt de apreciere pentru acțiunile desfasurate pe parcursul anului trecut, subliniind ca "la Adunarea Eparhiala, s-a evidentiat bogata activitate desfasurata în diversele sectoare ale Eparhiei. Din darile de seama ce au fost prezentate, am înteles ca prin conlucrare jertfelnica cu Hristos, Capul Bisericii, putem fi celule vii si roditoare spre zidirea Corpului eclezial, adica Trupul tainic al lui Hristos. Cu totii am constatat ca acest timp trecator e pretios, si trebuie sa-I dam Mântuitorului nostru fiecare clipa, lasându-L pe El sa ne organizeze viata. Fiind umili, ascultatori si plini de zel în slujirea lui Hristos si a Bisericii Sale, putem contribui la stârpirea raului din societate si la cultivarea binelui, care vindeca si regenereaza realitatea înconjuratoare."Adunarea Eparhiala a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei este, potrivit Statutului de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Romane, organismul deliberativ pentru problemele administrative, economice, culturale, social-filantropice și patrimoniale ale eparhiei. Ea se compune din 30 de reprezentanți ai clerului și credincioșilor, în proporție de o treime preoți și doua treimi mireni, cu o viața morala și religioasa impecabila, aleși pe o perioada de patru ani și prezidați de Inaltpreasfințitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 583
Id: 38021
Data: Feb 7, 2014
Imagine:

Data: Feb 7, 2014

Data: Feb 7, 2014

Data: Feb 7, 2014

Data: Feb 7, 2014
Data: Feb 7, 2014
IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji duminică, 9 februarie 2014, la Catedrala "Pogorârea Sfântului Duh" din Rădăuţi, judeţul Suceava, iar luni, de sărbătoarea Sfântului Haralambie, va sluji în .....
Data: Feb 7, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PS Iustin Sigheteanul si Arhim Macarie Motogna - despre Nicolae Steinhardt
PS Iustin Sigheteanul - Viata ca o calatorie
PS Iustin Sigheteanul - Pr Serafim Man - Stalpul de foc de la Rohia
PS Iustin Sigheteanul - Cand devine confortul un dusman
PS Iustin Sigheteanul - Istorie si credinta In tara Maramuresului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).