Duminică, 21 iulie 2013, în ziua prăznuirii lor, Sfinții pustnici ai Agapiei, Rafail și Partenie, au fost cinstiți în mod cu totul deosebit de obștea monahală de la Schitul Agapia Veche, dar și de pelerini veniți din toată Moldova. Încă de la primele ore ale dimineții, a avut loc o procesiune închinată sfinților, care s-a desfășurat de la Mănăstirea Agapia până la Schitul Agapia Veche. În sunet puternic de toacă și în miros de tămâie, sutele de credincioși prezenți la procesiune s-au rugat sfinților prăznuiți, alături de maicile de la Mănăstirea Agapia, care au purtat în mâini icoane și prapuri. Pe drumul de munte anevoios, mulțimea de credincioși a făcut mai multe popasuri, citindu-se de către preoți condacele și icoasele Acatistului sfinților sărbătoriți.
La intrarea pe poarta schitului, procesiunea a fost întâmpinată de arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi şi exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor și de arhim. Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, care, împreună cu ceilați preoți prezenți, au slujit apoi Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în curtea așezământului monahal. Răspunsurile la strană au fost date de obștile monahale de la Mănăstirea Agapia și de Schitul Agapia veche.
„Cel ce se roagă cu adevărat, poartă în sufletul său zbaterea unei lumi întregi”
Cuvântul de învățătură de la finalul slujbei a fost rostit de arhim. Nichifor Horia, în care a arătat ce impact are desăvârșirea sfinților atât asupra semenilor lor, cât și asupra mediului înconjurător: „Sufletul celui ce s-a unit cu Dumnezeu și L-a cunoscut drept pe El, este purtător de pace și de dragoste, virtuți care se transmit în jurul lui nu doar în timpul viețuirii sale, ci chiar și peste ani. Astăzi (duminică, n.red.), fericim pe cuvioșii Rafail și Partenie, cei ce au sfințit pământul acestui schit. Nu știm multe despre viața lor, dar știm că ei au împărtășit acestui loc o pace, o simplitate, o liniște și o statornicie pe care nu știm să o definim, dar pe care o simțim de fiecare dată când venim aici. Nu e doar pacea unui câmp sau a unei poieni liniștite, pe care o putem simți și în drumețiile noastre, nu e doar pacea maicilor care slujesc aici în post, în rugăciune și în ascultare, nu e doar simplitatea așezământului, ci e ceva mai mult decât atât. Ceea ce nu putem defini este pacea pe care Sfinții Rafail și Partenie, dar și mulți alți sfinți neștiuți din acest loc, ne-o transmit nouă, pace care ne cheamă să mărturisim că într-adevăr, minunat este Dumnezeu întru sfinții săi, și care ne arată că ceea ce căutăm de fapt în această lume este liniștea și simplitatea sufletului. Cine gândește că Sfinții Rafail și Partenie s-au retras în aceste locuri de isihie pentru a nu a avea grija copiilor, a gospodăriei, a capriciilor celor de aproape, și să admire cele pe care Dumnezeu le-a pus minunat pe pământ, greșește. Nu prin aceste lucruri s-au desăvârșit sfinții, ci prin rugăciunile către cei adormiți, către cei în boli și suferințe, către cei deznădăjduiți. Așa și sfinții prăznuiți astăzi au purtat suferințele de tot felul ale semenilor lor în rugăciunile lor, în sufletele lor, și chiar în trupurile lor. Cel ce se roagă cu adevărat, așa cum au făcut-o sfinții Rafail și Partenie, poartă în sufletul său zbaterea unei lumi întregi, după cum mărturisește și Sfântul Siluan, că «a te ruga pentru ceilalți este ca și cum ți-ai vărsa sângele»”.
La finalul cuvântului, părintele exarh a transmis arhiereștile binecuvântări ale Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cu ocazia sărbătorii schitului Agapia Veche, și a adus mulțumiri monahiei Olimpiada Chiriac, stareța Mănăstirii Agapia, și monahiei Fanuria Horătău, egumena Schitului Agapia Veche.
„Sunt legată sufletește de măicuțele și locurile de aici”
Printre credincioșii prezenți la sărbătoarea schitului Agapia Veche, s-au aflat pelerini din toată Moldova, mulți dintre ei îmbrăcați în tradiționalul costum popular. „Sunt legată sufletește de măicuțele și locurile de aici. Nici nu am simțit drumul până la schit. Când faci lucrurile cu drag, totul ți se pare ușor. Pentru prima dată în viața mea, azi am îmbrăcat costumul popular. Așa am simțit, că merg la o mare sărbătoare ”, ne-a mărturisit Gordăn Maria din Pașcani. La fel, domnul Ioan Iliescu din Bălțătești - Neamț, de profesie profesor, a venit îmbrăcat în costumul popular, împreună cu toată familia. „Această zi este deosebită pentru întreaga zonă de aici, fiind sărbătoare mare la Schitul Agapia Veche. Am venit, ca de fiecare dată în ultimii ani, pentru a participa atât la procesiune, cât și la Sfânta Liturghie. Am ales costumul popular pentru această zi , atât pentru mine, cât și pentru soție și copil, pentru că Biserica a fost și este principala păstrătoare de tradiții, dar și pentru că eu cred că suntem datori să popularizăm această frumoasă ținută. O națiune fără portul popular este o națiune fără identitate”.
Sfinţii Cuvioşi ai Agapiei Vechi
Despre Cuviosul Rafail se spune că s-a nevoit în străvechiul aşezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al XVI-lea, fiind cinstit încă din secolul al XVII-lea, mai ales în Moldova, ca unul dintre marii sfinţi români, ale cărui sfinte moaşte le-a căutat, spre a le săruta, însuşi Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Despre Sfântul Cuvios Partenie, vrednic urmaş al sihaştrilor din Munţii Agapiei, se spune că a vieţuit în aceste locuri în veacul al XVII-lea. Mărturie a vieţuirii sale sfinte şi minunate este şi faptul că, după trecerea la cele veşnice (1660), trupul fiindu-i dezgropat, după rânduiala strămoşească, a fost găsit nestricat şi se spune că multe minuni s-au întâmplat la mormântul său. Aceşti doi mari luminători ai călugărilor întregesc şirul părinţilor din veac ce s-au sfinţit prin mari nevoinţe în „Mănăstirea lui Agapie” şi în împrejurimile ei.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 581
Id: 32659
Data: Jul 22, 2013
Imagine:
Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătorii hramului a fost oficiată în Biserica „Buna Vestire“ a Mănăstirii Miclăuşeni, printre preoţii slujitori numărându-se arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii .....
Data: Jul 22, 2013
Slujba Sfintei Liturghii de la Mănăstirea Bogdăneşti a fost oficiată cu prilejul hramului acestei aşezări monahale, ocrotită de Sfântul Ilie Tesviteanul. Acest hram este serbat în fiecare an în prima duminică după sărbătoarea .....
Data: Jul 22, 2013
Cu prilejul hramului Bisericii "Sf. Ilie" din municipiu a fost organizată o procesiune cu moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion. La eveniment au participat sute de credincioşi din Fălticeni şi din localităţile învecinate, dar şi .....
Data: Jul 22, 2013

Data: Jul 23, 2013

Data: Jul 23, 2013

Data: Jul 23, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Predica la pomenirea Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan (Pr. Prof. Constantin Coman, 30 ianuarie 2013)
Predica la Duminica a XXXII-a dupa Rusalii (a lui Zaheu) (Pr. Prof. Constantin Coman, 3 februarie 2013)
Predica la Duminica Sfantului Ioan Scararul (IPS Pimen, 14 aprilie 2013)
Predica la praznicul Adormirii Maicii Domnului (IPS Pimen, 15 august 2012)
Predica la praznicul Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul (Arhim. Melchisedec, 29 august 2011)
Predica a Parintelui Cleopa la pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie 2012)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).