În debutul întâlnirii, părintele profesor a prezentat o statistică privitoare la ierarhia valorilor, rezultată în urma unui sondaj care a folosit un eșantion complex format din respondenți din 132 de țări.
”Spre surprinderea celor care au elaborat acest sondaj, dobândirea bunurilor materiale s-a situat în cel mai bun caz pe locul 5, deoarece aproape toți cei intervievați au găsit alte valori care să le aducă fericirea. Pe primul loc, s-a situat in mod indubitabil familia. Fiecare dintre noi simțim nevoia unui ”acasă”, fiecare dintre noi simțim nevoia să ne retragem într-un cămin, în care să avem sentimentul de confort și de siguranță, un loc unde știm că suntem iubiți și dăruim iubire persoanelor din jurul nostru.
Pe cel de-al doilea loc în ierarhia valorilor s-au aflat prietenii, mulți dintre respondenți confirmând rolul important pe care prieteniile adevărate și sincere îl ocupă în viața lor . Prieteni avem cu toții, dar prieteni adevărați, care să fie în permanență alături de noi, la bucurii, dar mai ales la necaz, parcă sunt tot mai puțini. Constat că de cele mai multe ori, bucuriile le trăim în comuniune, însă necazurile le confruntăm singuri.
Pe locul al treilea în acest sondaj s-a situat profesia pe care o desfășurăm cu vocație, pentru mulți dintre cei intervievați, aceasta fiind un adevărat prilej de bucurie. Dacă ar fi să definim vocația, care este absolut necesară în munca pe care o desfășurăm, am putea spune că reprezintă deplina armonie dintre trăsăturile unei persoane, cu precădere cele spirituale, și specificul activității respective. Ceea ce pe alții îi obosește, pe omul de vocație îl odihnește, îl relaxează.”
În plus, invitatul a afirmat că, în urma unui studiu similar la nivel național, primele două locuri au fost ocupate de familie și de prieteni, iar pe al treilea loc s-a situat credința: ”Noi, fiind un popor credincios, ne raportăm adesea la Dumnezeu, de aceea pentru noi, românii, credința reprezintă o dimensiune profundă a sufletului și a vieții noastre și un mijloc de dobândire a fericirii.”
”Persoana de lângă tine este sufletul potrivit, dacă te odihnești sufletește în ea”
Pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu a vorbit apoi despre înțelegerea dragostei dintre oameni în duhul Sfintei Scripturi: ”Am fost creați pentru comuniune, am fost creați pentru a ne împărtăși unii altora viețile noastre. De aceea, omul își caută un suflet pereche, un sprijin, căruia să-i împărtășească pe de o parte bucuriile, pe de altă parte necazurile. Un mare teolog occidental, referindu-se la pasajul biblic al creerii femeii din bărbat, interpreta foarte frumos acest act al creației divine, afirmând că Dumnezeu nu a făcut-o pe prima femeie, Eva – al cărei nume înseamnă viață – nici din capul bărbatului, pentru a-l conduce pe acesta, nici din picioarele sale, pentru a fi supusă și ascultătoare, ci a fost făcută dintr-o coastă a acestuia, dintr-un loc atât de apropiat de inima sa. În Taina Cununiei, mireasa stă în partea stângă a mirelui, pentru că ea este aleasa sufletului său și ființa cea mai apropiată de inima sa, iar după cum bine știm, inima noastră este situată în partea stângă.
Îmi face o deosebită plăcere să repet cuvintele unui mare duhovnic contemporan, acum mutat la cele veșnice. Acesta a fost întrebat de un tânăr îndrăgostit cum poate ști dacă persoana pe care o iubește este cea potrivită pentru el. Părintele i-a răspuns că :”Persoana de lângă tine este sufletul potrivit, dacă te odihnești sufletește în ea”. Eu cred că aceasta este firea iubirii, odihna care umple sufletul. Iubirea este cel mai frumos și mai înălțător sentiment, iar viața noastră nu ar putea exista, nu ar putea fi trăită fără iubire. Fiecare dintre noi a simțit nevoia de a iubi, de a fi apropiat de o persoană nobilă care la rândul său, să ne primească în suflet și să ne prețuiască”.
A urmat apoi expunerea criteriilor după care omul se ghidează în alegerea sufletului pereche: ”Dacă este să vorbim despre primul aspect invocat de mulți dintre tinerii de astăzi și anume frumusețea fizică, este firesc să ne atragă aspectul plăcut al unei persoane. Însă trebuie avut în vedere faptul că frumusețea fizică a omului este asemenea unei coperți de carte, care poate influența foarte mult prima noastră impresie. Astfel, după cum la o carte, nu coperta contează cel mai mult, ci conținutul acesteia, așa și la alegerea persoanei potrivite, este important săa avem în vedere aspectele lăuntrice. Sfinții Părinți ne confirmă faptul că, deși aspectul exterior nu trebuie neglijat, întotdeauna frumusețea spirituală este cea mai importantă.”
În încheiere, părintele profesor a afirmat că ”cel mai important criteriu de care trebuie să ținem cont când pornim în căutarea jumătății noastre este credința. Cei credincioși au o raportare mult diferită la viață, raportare care le ușurează parcursul, le ameliorează supărările și le înfrumusețează existența.”
În cea de-a doua parte a conferinţei, pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu a răspuns întrebărilor adresate de cei prezenţi.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 678
Id: 28806
Data: Mar 1, 2013
Imagine:
Părintele Ioan Pricop, fost protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, a plecat la cele veşnice pe 28 februarie 2013. Părintele Ioan Pricop s-a născut pe 18 august 1924 în localitatea Burdujeni, judeţul Suceava. A urmat cursurile şcolii primare şi gimnaziale din .....
Data: Mar 1, 2013
În Duminica a 34-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Humor din judeţul Suceava, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala .....
Data: Mar 1, 2013
Crucile care vor fi montate pe Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din localitatea Prăjeşti, a parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Moineşti, au fost sfinţite miercuri, 27 februarie 2013, de pr. Costel Mareş, protopop al Protopopiatului .....
Data: Mar 1, 2013
Protopopiatul Sascut a organizat joi, 28 februarie 2013, la Liceul „Alexandru Vlahuţă“ din Podu Turcului, judeţul Bacău, simpozionul „Constantin cel Mare şi actualitatea reformelor sale“. Manifestarea a avut loc, cu binecuvântarea .....
Data: Mar 1, 2013

Data: Mar 2, 2013

Data: Mar 2, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).