Cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, în Arhiepiscopia Craiovei au avut loc astazi, 15 mai 2014, alegerile membrilor clerici si mireni care vor face parte din Adunarea eparhiala pentru mandatul 2014 – 2018, dupa cum ne-a transmis diac. Gheorghe Cioiu. Astfel, în cele 10 circumscriptii electorale ce reprezinta judetele Dolj si Gorj, au fost confirmati prin vot noii reprezentanti ai clerului si credinciosilor pentru organismul deliberativ în toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice si patrimoniale ale eparhiei. Conform Statutului Bisericii Ortodoxe Române, fiecare Adunare eparhiala se compune din 30 de reprezentanti alesi ai clerului si ai credinciosilor, în proportie de o treime clerici si doua treimi mireni (respectiv 10 clerici si 20 mireni), alesi pe o perioada de 4 ani, pentru cel mult doua mandate.Adunarea eparhiala se întruneste în sedinta anuala de lucru, în primul trimestru al anului, iar în sedinte extraordinare, ori de câte ori este nevoie. Şedinta de constituire a Adunarii eparhiale a Arhiepiscopiei Craiovei va avea loc în decurs de 30 de zile de la încheierea alegerilor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 610
Id: 40713
Data: May 16, 2014
Imagine:

Data: May 16, 2014

Data: May 16, 2014

Data: May 16, 2014

Data: May 16, 2014
În perioada 12-13 mai 2014, la Centrul Social-Cultural „Sfântul Paisie“ al Mănăstirii Neamţ a avut loc cea de-a VI-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Studia Theologica Doctoralia“. Simpozionul s-a bucurat .....
Data: May 16, 2014
Activitatea a continuat la Cercul Militar Iaşi, cu prezentarea unor referate şi discuţii pe teme referitoare la asigurarea asistenţei religioase în armată, punându-se accent pe Sfânta Taină a Mărturisirii şi Sfânta Taină a .....
Data: May 16, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).