Altar de jertfa sfintit la Manastirea Hadambu

Manastirea Hadambu din judetul Iasi a fost ieri loc de pelerinaj pentru mii de credinciosi care au participat la sfintirea altarului de vara inchinat Izvorului Tamaduirii, informeaza "Ziarul Lumina".Lacasul de inchinaciune, aflat langa biserica monument a stravechii asezari monahale, a fost tarnosit de PS Calinic Botosaneanul si de PS Ioachim Bacauanul. Credinciosii au trecut prin sfantul altar si au cinstit, asa cum este traditia, icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, mai ales ca sarbatoarea de ieri a fost inchinata Nascatoarei de Dumnezeu.Preasfintitul Calinic Botosaneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, si PS Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, alaturi de un sobor de preoti si diaconi, au sfintit ieri altarul de vara al Manastirii Hadambu. Sfantul lacas a fost ridicat intre anii 1994-1995, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, in vremea arhipastoririi ca Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Lacasul de inchinaciune, pictat de picorul Dan Gogu din Bucuresti, este locul unde pe timpul verii, atunci cand vremea este frumoasa, se oficiaza Sfanta Liturghie, dar si alte slujbe ale Bisericii. In dangatul clopotelor si al cantarii Pre stapanii, PS Calinic Botosaneanul si PS Ioachim Bacauanul au fost intampinati la intrarea din curtea bisericii monument a manastirii. Cei doi ierarhi au mers apoi in sfantul lacas in care se afla icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului pentru a se inchina. Altarul de vara ridicat in cinstea Izvorului Tamaduirii a fost sfintit atat la interior, cat si la exterior. Credinciosii au intrat in paraclis pentru a se inchina sfintei mese si pentru a saruta Sfanta Evanghelie si Sfanta Cruce. Oamenii au mers si in celelalte lacasuri de inchinare de la Manastirea Hadambu: Biserica Nasterea Maicii Domnului, Biserica Acoperamantul Maicii Domnului si Paraclisul Sfantul Ierarh Nicolae.Distinctii pentru binefacatorii altarului de varaSfanta Liturghie a fost savarsita de PS Calinic Botosaneanul si de PS Ioachim Bacauanul, alaturi de soborul de preoti si diaconi, pe o scena amenajata in curtea asezarii monahale. Din soborul slujitorilor au facut parte parinti stareti si preoti parohi din toata Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Slujba s-a bucurat de prezenta unui numar mare de credinciosi. La acest moment de sarbatoare au venit multi dintre fiii duhovnicesti ai arhimandritului Nicodim Gheorghita, staretul Manastirii Hadambu, care ajuta asezarea monahala in lucrarea misionara si mai ales social-filantropica. Pelerinilor prezenti la Sfanta Liturghie li s-au adaugat copiii de la scoala din localitate, insotiti de cadrele didactice. PS Calinic Botosaneanul si PS Ioachim Bacauanul, impreuna cu soborul de preoti si diaconi, au oficiat in continuare Agheazma mica din ziua Izvorului Tamaduirii. PS Calinic Botosaneanul a acordat prof. univ. dr. Vasile Burlui distinctia Sfantul Ierarh Dosoftei, din partea Inalt Preasfintitului Teofan. De asemenea, Vasile si Ana Onica au primit Distinctia de vrednicie Ştefan cel Mare si Sfant.Mesaj scripturistic, dogmatic si liturgic in pictura noului altarIn cuvantul de invatatura adresat celor prezenti, PS Ioachim Bacauanul a apreciat ca Manastirea Hadambu straluceste ca o oaza de har si de binecuvantare pentru cei care vin sa se roage cu multa credinta. In acelasi timp, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului si Bacaului a subliniat ca in cadrul slujbei preotii si credinciosii si-au amintit de mesajul Invierii. Acum 2000 de ani, fiecare dintre noi cei botezati am primit un mandat. Noi Il cautam pe Hristos Cel Inviat, pe care Il recunoastem prin semnele dragostei Sale. In cadrul Sfintei Liturghii oficiate astazi, Hristos a venit in chip tainic si nu personal. Painea euharistica este semnul prezentei reale si substantiale a lui Hristos. Invierea lui Hristos nu se demonstreaza cu argumente rationale, a spus PS Ioachim Bacauanul, care i-a indemnat pe credinciosii prezenti sa fie faclierii luminii si aparatorii valorilor credintei noastre stramosesti. Parintele staret Nicodim Gheorghita a facut la final o descriere a altarului de vara sfintit de cei doi ierarhi din Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, in care a amintit de registrele pictate in interior si de arhitectura sfantului lacas. Registrul pictat in altarul nostru de vara se intalneste in foarte putine biserici, avand mesaj scripturistic, dogmatic si liturgic, a spus arhim. Nicodim Gheorghita, care a multumit Inalt Preasfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, pentru ca i-a delegat pe PS Calinic Botosaneanul si pe PS Ioachim Bacauanul sa sfinteasca lacasul de inchinaciune si sa oficieze Sfanta Liturghie la Manastirea Hadambu. Gandul de recunostinta al parintelui Nicodim s-a indreptat apoi catre toti cei care ajuta prin diferite feluri Manastirea Hadambu. Toti pelerinii au luat apa sfintita si au participat apoi la o agapa frateasca.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 667

Id: 30750

Data: May 11, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).