A apărut Anuarul Liturgic și Tipiconal 2022 la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă. Volumul prezintă tipicul zilnic al slujbelor bisericești pentru 2022 – Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.
„În contextul restricțiilor cauzate de situația pandemică mondială din ultimii doi ani, s-a constatat necesitatea accentuării rolului rugăciunii în viața Bisericii și a credincioșilor”, scrie Părintele Patriarh Daniel în prefața volumului.
„Rugăciunea este izvor de bucurie și de putere spirituală, izvor de pace și de iubire față de Dumnezeu și de semenii noștri, este respirația spirituală a sufletului”.
Desăvârșirea stării de rugăciune se face prin smerenie și pocăință, cele mai reprezentative modele ale acestei stări sunt chiar Sfinții comemorați în 2022.
„Prin practicarea rugăciunii neîncetate s-a născut în Biserică isihasmul, dorul de liniște și trezvie, sau starea de pace și bucurie duhovnicească în contrast cu lumea agitată”.
„Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț este un timp binecuvântat pentru a spori în cunoașterea rugăciunii ca stare de întâlnire și convorbire a omului cu Dumnezeu, ca izvor de sfințire în Biserică și în familie și ca arvună a bucuriei din Împărăția iubirii Preasfintei Treimi”, amintește el.
Lucrarea prezintă și informații legate de organizarea canonică și administrativă a Bisericii Ortodoxe.
Volumul poate fi achiziţionat prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la [email protected], [email protected] sau la numărul de telefon 021.335.21.28.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 354
Id: 75624
Data: Dec 14, 2021
Imagine:
Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor a hotărât în septembrie înființarea celei de-a doua parohii în localitatea Popricani de lângă orașul Iași, cu hramul „Buna Vestire”.
Decizia le-a fost adusă la cunoștință credincioșilor de către Preotul Toma .....
Data: Dec 15, 2021
Episcopul Antonie de Bălţi a slujit luni de Sfântul Andrei la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca.
Ierarhul a
Data: Dec 15, 2021
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei, a participat vineri, 10 decembrie, la evenimentul aniversar ce a marcat împlinirea a 100 de ani de relații diplomatice între România și Japonia. Manifestarea a avut loc la Cetatea Medievală a Oradiei și a fost .....
Data: Dec 15, 2021
„Sfințenia nu aparține unei elite”, a afirmat duminică Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia la hramul parohiei româneşti .....
Data: Dec 15, 2021
Concertul de colinde de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului va fi susţinut de Grupul Psaltic Anastasis şi mai mulţi artişti populari.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 decembrie 2021, de la ora 17:00.
Artiştii populari care vor concerta .....
Data: Dec 15, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).