Anunt concurs Spitalul Sfantul Spiridon Iasi

1. Pentru selecţionarea preoţilor în municipii şi oraşe preoţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

          - 5 ani vechime în preoţie (art. 124, alin. 1 din Statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române + Hot. Sf. Sinod 6846/1999)

          - obligativitatea cursurilor de definitivat (Hot. Sf. Sinod 6846/1999)

          - să nu aibă impedimente canonice  (Hot. Sf. Sinod 3227/1991)   

          - să nu fi avut sancţionări disciplinare  în ultimii 5 ani (Hot. Sf. Sinod 3227/1991) 

          - media rezultată din: media la studii, media de la definitivare sau promovare şi media administrativă pe ultimii 5 ani, să fie cuprinsă  între 8,51-10,00 (Hot. Sf. Sinod 3227/1991) 

          - să aibă cel puţin 5 ani de la ultimul transfer (art. 124, alin. 2 din Statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române).

2. Examenul de selecţionare va consta din:  

a) Un memoriu asupra activităţii pastorale, misionare şi gospodăreşti, desfăşurată în ultimii 5 ani, certificat de protoiereu şi văzut de Chiriarhul locului, care apoi va fi prezentat oral şi în faţa Comisiei şi notat de acesta.

b) O probă scrisă cu subiect dat de Comisie, din domeniul misiunii sociale a Bisericii, care să facă dovada cunoştinţelor candidatului în problemele actuale care ţin de pastoraţia bolnavilor şi a persoanelor aflate în situaţii dificile, precum şi a capacităţii sale.

c) Un interviu cu membrii Comisiei

3. Subiectul pentru proba scrisă se va extrage din urnă de către unul dintre candidaţi.

4. Candidaţii care vor obţine media generală la examen minimum 8,51, calculată ca medie artimetrică din notările de la probele a, b şi c vor fi declaraţi admişi, iar dintre cei admişi care au candidat la postul de preot misionar de caritate la Spitalul Judeţean Clinic de UrgenţăSf.Spiridon va fi numit candidatul cu media cea mai mare.

În caz de paritate a mediei se trage la sorţi.

Dacă nici un candidat nu a obţinut media generală de 8,51 la concurs, se va repeta concursul.

La fiecare probă, fiecare examinator, inclusiv preşedintele comisiei, acordă câte o notă şi se face media la fiecare probă, fără rotunjiri. Mediile de la probele a, b şi c se adună şi se împart la 3, obţinându-se astfel media de selecţionare.

5. Absolvenţii de seminarii şi preoţii care au numai studii seminariale nu vor putea candida şi nu vor putea fi numiţi în postul de preoţi de caritate la spital.

6. Pentru mai buna selecţie a candidaţilor pentru ocuparea posturilor de preoţi de caritate la spital se impune susţinerea examenului inclusiv pentru doctorii în teologie (Hotărârea Sf. Sinod nr. 5014/2001).

7. Fiii eparhiei au prioritate faţă de fiii altor eparhii.

Date legate de organizarea concursului:

-data examenului –  15aprilie 2013;

-dosarul de concurs va cuprinde acte necesare pentru transferul unui preot în oraş: diploma de studii superioare în teologie, studii aprofundate sau master în teologie pastorală, doctorat în teologie pastorală, actele de identitate (civilă şi religioasă), un memoriu asupra activităţii pastorale, misionare şi gospodăreşti, desfăşurată în ultimii 5 ani, certificat de protoiereu.

-dosarele de concurs se primesc la sectorul administrativ-bisericesc până pe data de 11 aprilie 2013, inclusiv.

Teme pentru lucrarea scrisă la concurs

•        Legătura dintre boală, suferinţă şi moarte şi păcatul strămoşesc

•        Folosul bolii după învăţătura Sfinţilor Părinţi

•        Boala şi rugăciunea

•        Relaţia preotului cu bolnavul

•        Suferinţa ca încercare

•        Diaconia creştină şi pacientul muribund

•        Concepţia creştină despre medicină

•        Activitatea social-filantropică şi medicală în Arhiepiscopia Iaşilor.

Bibliografia recomandată este următoarea:

1. Diacon Dumitru Bogdan Bădiță - Pastorația bolnavilor, Editura Cuvântul Vieții, București, 2012;

2. Pr. Prof. Dr. John Breck - Darul sacru al vieţii, Editura Patmos, Cluj, 2001;

3. Jean Claude Larchet - Creştinul în faţa bolii, suferinţei şi morţii, Editura Sophia, Bucureşti, 2004;

4. Jean Claude Larchet - Teologia bolii, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1997;

5. Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Pr. Mihai Valică - Spitalul crestin. Introducere în medicina pastorală, Editura Christiana; 

6. Pr. Prof. Dr. Petre Semen - Păcatul boala sufletului, Editura Pamfilius, Iaşi, 2004;

7.Pr. Prof Ion Buga - Pastorala. Calea preotului, Editura Sf. Gheorghe Vechi;

8. Pr. Dr. Mihai Valică, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă- Teologie socială, Editura Christiana;

9. Mitropolit Heroteos Vlachos - Psihoterapie ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 2007;

10. Pr. Prof. Dr. Gheorghe Popa - Lege şi iubire, Editura Trinitas, Iaşi, 2009;

11. Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre boală - Editura Egumeniţa –  Cartea Ortodoxă; 

12. Molitfelnic, EIBMBOR, Bucureşti, 2002.

 

                                                                               Pr. Marian Timofte,
Consilier administrativ-bisericesc


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 748

Id: 28997

Data: Mar 8, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).