Şapte ani de ardere si daruire

Se împlinesc pe 30 septembrie 2014 sapte ani de când Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a fost întronizat ca Întâistatator al Bisericii noastre. Cifra simbolica, dublata de realizari pe masura, pe care e dificil sa le rezumam într-un articol omagial. Îl rugam pe Dumnezeu sa-l pazeasca „întreg, cu cinste, sanatos, îndelungat în zile, drept învatând cuvântul adevarului Sau!“.Atunci când a fost ales, în urma plecarii la Domnul a Patriarhului Teoctist, pe 12 septembrie 2007, am scris un articol intitulat „Noul nostru Patriarh, deschis înspre lume si înradacinat în Traditie“ si n-am gresit. N-am gresit pentru ca toate problemele grave cu care se confrunta lumea noastra sunt în atentia Preafericirii Sale, este în dialog cu toate confesiunile crestine si religiile contemporane, dar ramâne credincios cu acrivie învataturii ortodoxe si Traditiei Bisericii noastre.

„Ctitorie pentru vesnicie“

În materialele deja tiparite sunt rezumate datele biografice ale Preafericirii Sale, itinerariile academice si duhovnicesti pe care le-a parcurs, dar si realizarile stiintifice, pastorale si edilitare de exceptie pe care le-a obtinut. Credem ca, pe primul loc, sta punerea pietrei de temelie a Catedralei Mântuirii Neamului, la 29 noiembrie 2007. Faptul ca „aceasta ctitorie pentru vesnicie“ se ridica pe zi ce trece îi bucura pe toti credinciosii Bisericii noastre.Mai multe informatii în Ziarul Lumina.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 646

Id: 44398

Data: Sep 30, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).