]]>Educaţia integrală, educaţia care îşi asumă fiinţial latura pozitivă a învăţării şi care, aşa cum amintea pedagogul Ştefan Bârsănescu, are sarcina de a orienta evoluţia omului în direcţia valorilor, nu poate exclude dimensiunea spirituală a existenţei umane. Întemeierea actului educativ pe valorile religioase validează, asigură un alt suport, coerent şi unitar, demersului educativ. Prezenţa disciplinei religie în sistemul de învăţământ românesc reprezintă o formă de valorificare a potenţialului formativ-educativ al valorilor creştine, având un rol important în dezvoltarea personalităţii elevului, în realizarea unei culturi generale, religioase, a unei conduite religioase corecte prin metode instructiv-educative specifice - pentru că fiecare disciplină are particularitatea ei. Religia trebuie să fie o materie care să dezvolte un set de valori precum dragoste, toleranţă, bine, respect, nicidecum să se caracterizeze prin îndoctrinare, conţinuturi nepotrivite, materie încărcată (ne referim la principiul pedagogic al cantităţii optime), teama de momentul evaluării etc. Mai multe informaţii Ziarul Lumina.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 567
Id: 49434
Data: Mar 6, 2015
Imagine:
]]>S-a născut la 3 aprilie 1899, în familia preotului Ioan Petrescu din satul argeşean Bădeşti, comuna Pietroşani, de pe valea Râul Doamnei. După şcoala primară din satul natal .....
Data: Mar 6, 2015
]]>Conform informaţiilor noastre, la data de 5 martie 2015, ora 8:30, în şcolile ialomiţene s-au depus şi înregistrat 28.617 cereri pentru studierea religiei, dintr-un total de 32.863 elevi .....
Data: Mar 6, 2015
]]>Aula Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a găzduit joi, 5 martie 2015, cu binecuvântarea IPS Părinte Pimen, Arhiepisopul Sucevei şi Rădăuţilor, conferinţa cu titlul Tânărul între .....
Data: Mar 6, 2015
]]>Sfântul Gherasim de la Iordan a fost sărbătorit, în urmă cu două zile, în Parohia Buda din Protopopiatul Botoşani. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Calinic, .....
Data: Mar 6, 2015
]]>Joi, 5 martie 2015, un grup de părinți s-au întâlnit la Centrul Cultural Urziceni pentru a înființa APOR – Filiala Urziceni. Aproximativ 200 de persoane au fost prezente la întrevederea .....
Data: Mar 6, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).