Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei a acordat familiilor afectate de inundatii ajutor material de 100.000 lei

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a venit în sprijinul persoanelor din comuna vrânceană Bilieşti, afectate de inundaţiile din perioada 20-22 iunie 2021.

Douăzeci şi şase de familii au suferit pagube majore, au început să-şi refacă gospodăriile, şi în acest context Eparhia le-a oferit carduri de cumpărături în valoare totală de 100.000 lei.

Cardurile valorice le-au fost acordate beneficiarilor de către Părintele Aurel Boțan – protopop al Protoieriei Focșani I, în biserica Parohiei Sasu din Bilieşti.

Între locuinţele afectate, nouă aparțin unor familii cu venituri modeste. Preotul paroh a realizat o evaluare a pagubelor și a stabilit câte o sumă necesară pentru ajutorarea fiecărei familii.

Sumele de pe card vor fi utilizate la achiziţionarea de materiale de construcții, produse electrocasnice și alte obiecte de uz gospodăresc.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).