]]>Săptămâna trecută, Pr. Prof. Cristian Marius Dima, Consilier eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, a participat, în calitate de lucrător de tineret calificat, la un curs de formare privind importanţa educaţiei interculturale şi non-formale, în cadrul Programului Erasmus+, organizat de Agenţia Naţională din Grecia, după cum informează arhiepiscopiabzvn.ro Aflată într-o desfăşurare dinamică neobosită, în spaţiul public, datorată atât priorităţilor pastoral-misionare, dar şi urgenţelor cultural-sociale – provocate adesea de atacuri şi acuze superfetatorii, Biserica Ortodoxă Română îşi articulează demersul cotidian – cu miză soteriologică imuabilă – pe tradiţia consfinţită de stabilitatea argumentului istoric, cât şi pe noile perspective de dezvoltare personală şi profesională, în spaţiul european comunitar. Odată cu deschiderea structurilor comunitare ale bătrânului continent spre ţările estice, în contextul promovării unor valori europene cu caracter creştin peremptoriu, lucrarea Bisericii în diferite sectoare de activitate vine să mărturisească modul în care creştinii ortodocşi pot beneficia şi beneficiază de oportunităţile europene, fără a face compromisuri morale, trâmbiţate de refractari şi reducţionişti şi, în acelaşi timp, poate constitui şi constituie un model de bune practici pentru creuzetul multicultural şi confesional al societăţii contemporane. După Programul „Învăţare pe toată durata vieţii” al Uniunii Europene, desfăşurat în perioada 2007-2013, în care Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” de la Buzău şi-a dezvoltat dimensiunea europeană a învăţământului promovat şi a beneficiat de importante finanţări pentru proiecte de parteneriat multilateral, cu diferite licee din Europa, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei iniţiază o nouă aventură de cunoaştere şi formare de competenţe pentru tinerii credincioşi păstoriţi, prin implementareaProgramului Erasmus+, noul program al Uniunii Europene pentru educaţie, formare, tineret şi sport pentru perioada 2014-2020. Erasmus+ îşi propune să încurajezedezvoltarea competenţelorşi acapacităţii de inserţieprofesionalăşi să oferenoi oportunităţi de educaţie, formare şi stagii pentru tineri. Programul se va derula pe o perioadă de şapte ani şi va beneficia de un buget total de 14,7 miliarde de euro. Această cifră este cu 40% mai mare decât nivel cheltuielilor din programul precedent şi reflectă angajamentul UE de a investi în aceste domenii. Erasmus+ va oferi unui număr de peste 4 milioane de europeniposibilitatea de a studia, de a se forma, de a câştiga experienţă profesională şi de a participa la programe de voluntariat în străinătate. De asemenea, va finanţaparteneriate transnaţionaleîntre organizaţii şi instituţii de învăţământ, formare şi tineret, cu scopul de a stimula cooperarea şi de a construi o punte între mediul educaţional şi cel profesional, care să faciliteze acoperirea deficitului de competenţe cu care ne confruntăm astăzi în Europa. Pe plan inovator, ambiţiosul program va susţine eforturile demodernizare a sistemelor de învăţământ, formare profesională şi tineretdepuse la nivel naţional. Nu în ultimul rând, îndomeniul sportului, vor fi finanţate activităţi accesibile publicului larg şi proiecte transfrontaliere destinate în special combaterii trucării meciurilor, dopajului, violenţei şi rasismului. În acest context, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, entitate de drept privat cu utilitate publică, a fost înregistrată ca organizaţie participantă la program, în vederea depunerii de candidaturi pentru diferite proiecte de mobilităţi transnaţionale, organizări de evenimente, servicii de voluntariat european şi schimburi de tineri. Primii paşi concreţi, iniţiaţi în toamna acestui an, au condus la participarea subsemnatului la două cursuri consecutive de iniţiere şi formare în Programul Erasmus+, desfăşurate la Buzău şi, respectiv, la Atena, Grecia, la sfârşitul lunii noiembrie 2014. Dacă primul curs a avut un pronunţat caracter aplicativ, pentru completarea formularelor din Acţiunea Cheie 1 – Schimburi de tineri, cel de-al doilea a vizat familiarizarea cuProgramul Erasmus+ / Tineret în acţiune, a 28 de lucrători de tineret din 13 ţări europene, vorbitori de limbă engleză, la invitaţia Agenţiei Naţionale pentru programe europene din Grecia. Principalul scop al acestui curs l-a constituit oferirea unei prime experienţe pozitive internaţionale lucrătorilor de tineret, pentru a-i motiva şi a-i încuraja să participe şi să se implice activ în proiecte finanţate prin programul „Erasmus+/Tineret în Acţiune”. Pe parcursul a 5 zile, în care au fost găzduiţi de partenerii eleni, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, reprezentanţii fiecărei culturi europene prezente la eveniment au lucrat în grupuri mixte, pentru identificarea principalelor priorităţi strategice ale programului, pentru dezvoltarea spiritului intercultural şi de echipă, dar şi în vederea dezvoltării de competenţe lingvistice şi de educaţie non-formală. Acestea au constituit, de altfel, pilonii tuturor sesiunilor de formare – facilitate de un trainer turc şi unul grec –, dar şi al celor 3 pauze din timpul programului zilnic de 7 ore de activitate. Constituirea şi, mai ales, consolidarea echipelor de lucru continuau şi în afara programului, într-o permanentă sarabandă a costumelor tradiţionale, produselor regionale specifice şi a broşurilor de prezentare ale organizaţiilor reprezentate, împărtăşind, spre folos comun, valorile tradiţionale şi contemporane ale societăţilor europene, dornice de schimb şi schimbare. Au rămas memorabile „Bazarul organizaţiilor”, în care fiecare lucrător de tineret şi-a promovat mediul în care-şi desfăşura activitatea – majoritatea voluntar, cu excepţia ţărilor nordice –, turul Atenei, făcut în minicar, pe o ploaie torenţială, seara, precum şi toate sarcinile ce urmăreau să pună în valoarerolul educaţiei interculturale,al celei non-formale şi al celei informaleîn dezvoltarea competenţelor tinerilor care participă la un proiect de mobilităţi transnaţionale. Cursul s-a bucurat de momente periodice dereflecţieşigeneralizare, defeedbackconstant şi de certificareYouth Pass, precum şi de ilustrarea cadrului teoretic prinexemple de bune practiciale mai multor organizaţii din Grecia, invitate să disemineze proiectele lor de succes în diferite formate: schimburi de tineri, organizare de seminarii şi cursuri, precum şi experienţe multiple în Serviciul European de Voluntariat. Toate aceste activităţi pun în evidenţă rolul fundamental al educaţiei non-formale în formarea personală a tinerilor şi nu numai, impactul dovedit al învăţării prin experimentare în demitizarea stereotipurilor şi a ideilor preconcepute, fabricate personal sau preluate gregar, importanţa ieşirii din zona de confort, pentru descoperire şi auto-descoperire, în alte medii geografice şi culturale şi, nu în ultimul rând, caracterul providenţial al unor întâlniri în dezvoltarea personală şi comunitară a oricărui tânăr motivat să aducă plusvaloare comunităţii în care este integrat, fie ea laică sau religioasă. Erasmus+ rămâne, în această perspectivă, un importantă cadru transsectorial de formare academică, personală şi profesională la nivel european, o oportunitate de finanţare a proiectelor şi ideilor oricăror grupuri şi instituţii care doresc să se implice în educaţia şi eficientizarea timpului noilor generaţii, o umbrelă pentru principalele domenii de dezvoltare a societăţii europene contemporane şi, nu în ultimul rând, o provocare pentru organizaţiile Bisericii Ortodoxe Române de a identifica şi valorifica educaţional resursele umane şi materiale oferite de Uniunea Europeană pentru promovarea valorilor sale, plămădite în matricea creştină, şi pentru formarea cetăţenilor săi, activi şi responsabili, pe plan personal şi comunitar. Acest curs de formare a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, prin Programul Erasmus+. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia Europeană şi Agenţia Naţională nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine, a precizat, într-un comunicat de presă, Pr. Prof. Cristian Marius Dima, Consilier Eparhial la Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 707
Id: 46066
Data: Dec 5, 2014
Imagine:
]]>Cu ocazia Anului comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, la Editura BASILICA a apărut cartea pentru copii „Brâncoveanu Constantin, boier vechi și .....
Data: Dec 5, 2014
]]>Arestările declanşate de autorităţile comuniste în aprilie şi august 1952 au pus capăt primului val de arestări din primul deceniu al regimului .....
Data: Dec 5, 2014
]]>Aşezată pe o coamă de deal, într-o zonă neasemuit de frumoasă a nordului Olteniei, ctitoria din veacul al XVIII-lea a preotului Constantin Panduru, cu hramul „Sfânta Cuvioasă .....
Data: Dec 5, 2014
]]>Creștinii ortodocși îl sărbătoresc la 5 decembrie pe Sfântul Sava cel Sfințit. El este ctitorul monahismului palestinian, intrând de mic în mănăstire, la vârsta de 8 ani. .....
Data: Dec 5, 2014
]]>În vremea aceea Iisus învăţa într-una din sinagogi sâmbăta. Şi, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, încât nu putea să se .....
Data: Dec 5, 2014
]]>La Institutul Oncologic „Alexandru Trestioreanu“ - Fundeni din Capitală a fost adusă joi, 4 decembrie, de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Nou din .....
Data: Dec 5, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Dialogurile Trinitas - 2014-10-27 - Pr Mihai Hau - Sfintii modele de urmat si Sfantul Dimitrie cel Nou
Dialogurile Trinitas - 2015-05-05 - Roxana Sorescu si Liliana Ursu - Vasile Voiculescu p1
Dialogurile Trinitas - 2014-02-17 - Pr Mosoiu - Sfanta Treime si relatia omului cu D-zeu in Treime slavit
Dialogurile Trinitas - 2014-11-20 - Pr Alexandru Motoc - Intrarea Maicii Domnului in biserica
Dialogurile Trinitas - 2014-09-03 - Pr Alexandru Motoc - Despre inceputul anului bisericesc
Dialogurile Trinitas - 2016-03-01 - Pr Alexandru Mihail Nita - Intamplator vs providential p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).