Arhiepiscopia Craiovei a organizat o actiune de donare de sange

]]> Arhiepiscopia Craiovei, prin Sectorul social-filantropic şi misionar, în parteneriat cu Gruparea de Jandarmi Mobilă „Fraţii Buzeşti“ din Craiova, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi Centrul de Transfuzii Sanguine Craiova, a organizat miercuri, 18 februarie, o acţiune de donare de sânge la Centrul social „Mitropolit Firmilian“, informează “Ziarul Lumina”. În cadrul acţiunii, preoţi, studenţi ai Facultăţii de Teologie din Craiova, angajaţi ai Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei şi jandarmi au venit în sprijinul celor aflaţi în suferinţă. Acţiunea de miercuri a constituit în primul rând o dovadă de solidaritate şi iubire creştinească din partea clericilor, studenţilor teologi şi angajaţilor Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a rostit un cuvânt de binecuvântare, subliniind importanţa acestei acţiuni în contextul perioadei liturgice premergătoare Postului Mare. „Demult ne-am gândit la această lucrare a Bisericii pentru ajutorarea celor care sunt în suferinţă şi care sunt pe patul de spital. Am gândit ca în această zi să facem acest gest frăţesc şi creştinesc pentru că l-am legat de Evanghelia de duminica trecută, unde Mântuitorul Iisus Hristos spune: «Bolnav am fost şi M-aţi cercetat!». Referitor la aceste cuvinte ale Mântuitorului, noi am organizat această lucrare de donare de sânge şi iată că mulţi dintre preoţii noştri au răspuns la această chemare şi suntem cu toţii pregătiţi, odată cu începerea postului, să demonstrăm şi prin faptă că suntem confraţi cu cei care sunt în suferinţă“, a subliniat Mitropolitul Olteniei. Ajutor pentru cei aflaţi în suferinţă .Cei care au răspuns acestui apel au mărturisit că speră ca aceste gesturi să fie făcute de cât mai multe persoane. „Mă aflu astăzi aici din dorinţa de a ne ajuta semenii. Este un mod de a le fi de ajutor bolnavilor, dacă ne permit condiţiile de sănătate. Nu este prima dată când donez sânge. Încerc periodic, împreună cu familia, să mergem să donăm sânge pentru cei aflaţi în suferinţă“, a mărturisit preotul Bogdan Trifu. Reprezentanţii Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Craiovei au precizat că îşi doresc ca şi pe viitor să organizeze astfel de acţiuni. „Mulţumim tuturor celor care s-au implicat în această acţiune de folos pacienţilor care au nevoie de solidaritatea noastră. Sectorul social-filantropic şi misionar va avea în vedere să iniţieze astfel de acţiuni cu regularitate în perioada următoare, pentru a creşte în felul acesta numărul donatorilor de sânge“, a precizat preotul Adrian Stănulică, consilier social al Arhiepiscopiei Craiovei. „Astăzi au răspuns apelului nostru 20 de jandarmi din cadrul ambelor unităţi, respectiv ai Grupării de Jandarmi Mobilă «Fraţii Buzeşti» din Craiova şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj. În luna noiembrie a anului trecut am desfăşurat de asemenea o acţiune în parteneriat cu Patriarhia Română, iar în perioada următoare, cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, la nivelul celor două unităţi urmează să se desfăşoară o astfel de acţiune de donare de sânge. Toate aceste acţiuni au scopul de a sensibiliza societatea civilă, de a fi un puternic exemplu pentru aceasta şi dorim astfel să se creeze o coeziune în rândul cetăţenilor, deoarece există un deficit mare de sânge la nivelul unităţilor spitaliceşti şi este necesar ca prin aceste acţiuni să-i ajutăm pe semenii noştri“, a declarat căpitanul Ionuţ Ţapu, purtătorul de cuvânt al IJJ Dolj.

Download: Click for download attached file: Arhiepiscopia Craiovei a organizat o actiune de donare de sange

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 361

Id: 48988

Data: Feb 21, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei