Fundația Filantropia a Arhiepiscopiei Timișoarei și Parohia Iosefin au oferit materiale sanitare în valoare de 3.500 lei Spitalului Casa Austria, iar maicile de la Centrul eparhial au transformat 1.000 de metri de material în lenjerii de pat pentru Spitalul „Victor Babeș” și Spitalul Județean Timișoara. Donațiile au fost făcute luni și marți.
Casa Austria, unde sunt internați aproximativ 50 bolnavi de Covid-19, a solicitat luni sprijinul Arhiepiscopiei Timișoarei, care a răspuns rapid, oferind ajutor în aceeași zi, prin implicarea Fundației Filantropia și a Parohiei Iosefin.
Acestea au donat materiale sanitare în valoare de 3.500 de lei și au promis să revină în aceeași săptămână cu mai multe obiecte de strictă necesitate și aparatură medicală: termometru frontal, tensiometru și pulsoximetru.
Marți, la inițiativa Părintelui Mitropolit Ioan, Arhiepiscopia Timișoarei a oferit Spitalului „Victor Babeș” și Spitalului Județean Timișoara lenjerii de pat de unică folosință și alte materiale de protecție.
Acestea au fost confecționate de maicile de la Centrul eparhial din 1.000 de metri de material.
Cu doar o săptămână în urmă, maicile au confecționat peste noapte nu mai puțin de 2.600 de prosoape de unică folosință pentru secțiile de Terapie Intensivă ale acelorași spitale.
În perioada de urgență, Mitropolia Banatului a donat aproximativ 15 tone de alimente instituțiilor medicale și sociale din județul Timiș. Donațiile în materiale de protecție și igienico-sanitare continuă.
Foto credit: Mitropolia Banatului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 250
Id: 71854
Data: Nov 11, 2020
Imagine:
O emisiune de mărci poștale a Romfilatelia, intitulată „100 de ani de la trecerea în veșnicie a Sfântului Ierarh .....
Data: Nov 11, 2020
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis pentru prima duminică din Postul Naşterii Domnului 2020 o scrisoare pastorală tuturor credincioşilor din Patriarhia Română.
Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii .....
Data: Nov 11, 2020
Arhimandritul Paisie Teodorescu, Vicar Patriarhal și slujitor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (CMN), a transmis pentru Basilica.ro câteva precizări privind importanța sărbătorii de vineri și modul în care se va desfășura evenimentul pe Dealul Arsenalului.
.....Data: Nov 11, 2020
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a lansat luni proiectul eparhial „Vrei să fii bun de Crăciun?” care are ca scop oferirea de daruri pentru minimum 500 de copii în această perioadă premergătoare Sărbătorii Naşterii Domnului.
Copiii cu risc de abandon școlar și .....
Data: Nov 12, 2020
Membrii comunităţii Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iaşi desfăşoară între 9 şi 30 decembrie 2020 proiectul cultural „Art Expose” care vine în ajutorul tinerilor artişti din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
Programul este realizat de voluntarii Comisiei Proiecte şi .....
Data: Nov 12, 2020
„Să nu ne pierdem călăuzele luminoase cum sunt Ana și Nedelcu Chercea!”, a îndemnat Arhiepiscopul Casian miercuri la slujba de pomenire pe care a oficiat-o pentru cei doi filantropi brăileni.
Comemorarea a avut loc la Biserica Sf. Mina din Brăila. După slujba de
Data: Nov 12, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).