Preafericitul Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, a ajuns joi seară pe aeroportul din Istanbul pentru a participa alături de Patriarhul Ecumenic la liturghia și procesiunea cu icoane din Duminica Ortodoxiei care vor avea loc la Catedrala Sfântul Gheorghe din Fanar.
În timpul unei vizite la hotelul unde a fost cazat Arhiepiscopul, Patriarhul Bartolomeu și-a exprimat bucuria întâlnirii, mai ales după problemele de sănătate pe care le-a avut în ultima perioadă Întâistătătorul Bisericii Ciprului.
„Fiind interesat de sănătatea mea, în timp ce eram pe patul durerii, Patriarhul Ecumenic m-a sunat și i-am promis că, dacă toate merg bine, voi întreprinde o călătorie. Slavă Sfântului nostru Dumnezeu că au trecut greutățile și sunt în fericita situație să mă aflu în Cetate și la Patriarhia Ecumenică”, a spus Arhiepiscopul Hrisostom potrivit Fos Fanarion.
Referitor la relațiile dintre cele două Biserici, Arhiepiscopul a spus că acestea „au fost, sunt și vor fi mai mult decât frățești”.

Aceasta este a treia vizită la Patriarhia Ecumenică a Preafericitului Părinte Hrisostom de la alegerea sa ca Arhiepiscop al Ciprului. Prima vizită irenică a avut loc în luna aprilie 2010, fiind primul Arhiepiscop al Bisericii Ciprului care a vizitat Fanarul după 1900.
Vineri, 6 martie, Arhiepiscopul Ciprului a vizitat sediul Patriarhiei Ecumenice unde a avut o nouă întâlnire cu Patriarhul Bartolomeu.
Arhiepiscopul Ciprului este însoțit de Mitropolitul Hrisostom de Kition, directorul cabinetului său și un diacon.
Foto credit: Patriarhia Ecumenică / Nikos Manghinas
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 323
Id: 69396
Data: Mar 7, 2020
Imagine:
„Această rugăciune Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă! socotesc că este deschizător al Împărăției lui Dumnezeu și în același timp este mângâietor pentru inimile noastre”, a
Data: Mar 7, 2020
Municipalitatea orașului Ioannina a hotărât să-i acorde Patriarhului Ecumenic titlul de cetățean de onoare, anunță Epirus Online.
Distincția îi va fi .....
Data: Mar 7, 2020
În Duminica Ortodoxiei, 8 martie 2020, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va .....
Data: Mar 7, 2020
În data de 3 martie 1990, Patriarhia Ecumenică recunoștea și aproba autocefalia Bisericii Ortodoxe a Georgiei. În mesajul adresat Sanctității Sale cu prilejul
Data: Mar 7, 2020
Datările recente cu carbon confirmă faptul că relicvele descoperite în anul 1885 în peretele bisericii din Folkestone, Marea Britanie, aparţin cel mai probabil Sfintei Eanswythe, martirizată în urmă cu aprox. 1400 de ani,
Data: Mar 7, 2020
Duminica Ortodoxiei a fost celebrată în Biserica Sfântului Mormânt prin liturghie patriarhală. Preafericitul Părinte Patriarh Teofil a prezidat Sfânta Liturghie, apoi a condus tradiţionala procesiune cu sfintele icoane în jurul locurilor sfinte.
Din sobor a făcut .....
Data: Mar 8, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).