Arhim. Serafim Man, duhovnicul Părintelui Nicolae Steinhardt, a fost pomenit la 10 ani de la trecerea in veșnicie

Arhimandritul Serafim Man, stareț al Mănăstirii Rohia și duhovnicul Părintelui Nicolae Steinhardt, a fost pomenit duminică la 10 ani de la trecerea la viața veșnică.

In dimineața zilei, Sfanta Liturghie a fost săvarșită de Episcopul Iustin al Maramureşului și Sătmarului, impreună cu Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul.

In predica rostită la Sfanta Liturghie, Preasfințitul Părinte Iustin a vorbit despre Evanghelia Duminicii și a evocat personalitatea Arhimandritului Serafim Man.

„Se implinesc 10 ani de la mutarea la Domnul a părintelui Arhimandrit Serafim Man, mare stareţ şi povăţuitor al acestei Sfinte Mănăstiri, părinte al nostru duhovnicesc şi duhovnic al dreptcredincioşilor din această parte de ţară”.

Ierarhul a amintit că fostul stareț s-a rugat la Maica Domnului cand a aflat că suferă de cancer: Părintele Serafim, cu o credinţă puternică şi fermă, cu o rugăciune neincetată şi cu incredere in ajutorul şi ocrotirea Maicii Domnului, s-a rugat la Icoana Făcătoare de minuni pe care o are Mănăstirea Rohia”.

„Şi s-a petrecut minunea cea mare, in sensul că a supravieţuit tuturor predicţiilor sau aşteptărilor medicilor, a depăşit ştiinţa şi a biruit cancerul. A mai trăit 30 de ani părintele Serafim, pentru că Dumnezeu avea nevoie de el ca să fie părinte povăţuitor al nostru, al celor tineri care am venit la mănăstire şi pe care ne-a primit, şi al credincioşilor care cercetau şi cercetează mănăstirea in număr foarte mare”, a explicat PS Iustin.

Răspunsurile la liturgice au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

La finalul slujbei a fost oficiat un parastas pentru Arhimandritul Serafim Man la mormantul acestuia din cimitirul așezămantului monahal.


Părintele Serafim (Ștefan) Man s-a născut la data de 27 noiembrie 1935, in satul Boiereni, de langă Rohia. La varsta de 17 ani, pe 23 noiembrie 1952, a intrat in obștea Mănăstirii Rohia. Pe 20 iulie 1955 a fost tuns in monahism, primind numele Serafim.

In 1973 a fost ales Stareț al Mănăstirii Rohia pe care a ăpăstorit-o timp de 10 ani. In 1983 este diagnosticat cu cancer și renunță la stăreție. Cu toate că boala era intr-o formă avansată, a trăit pană la varsta de 78 de ani.� A trecut la Domnul in anul 2013 pe 12 februarie.


Foto reprezentativă: Doxologia, Foto galerie: Episcopia Maramureșului și Sătmarului


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 141

Id: 77829

Data: Feb 14, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).