Aromanii, recunoscuți ca minoritate naționala romana in Albania, ar putea avea un lectorat de limba materna la Tirana

Secretarul de Stat Oana Ursache de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a făcut la finele lunii trecute un circuit de lucru în Balcani. Oficialul s-a întâlnit cu comunitățile românești din Macedonia de Nord și Albania și a discutat cu membrii guvernului albanez despre posibilitatea înființării unui lectorat de limba română la Universitatea din Tirana.

Ruta Balcanică a Oanei Ursache a cuprins Skopje și Bitola, în Republica Macedonia de Nord, și Tirana, Saranda, Korcea, Moscopole, Selenița, Mekat și Divjaka.

Nevoia de promovare și cultivare a dialectului aromân a fost punctul central al discuțiilor. Printre nevoile identificate sunt nevoia de materiale didactice pentru școala primară și gimnaziu și formarea de profesori care să predea dialectul aromân.

La Tirana, Oana Ursache s-a întâlnit cu Pandeli Majko, fost Premier al Albaniei și actual Ministru pentru Diaspora, și cu Armand Skapi, Secretar General la Ministerul de Afaceri Externe al Albaniei.

Întrevederea cu Pandeli Majko (foto sus) s-a concentrat pe schimbul de bune practici și strategia statului albanez pentru diaspora.

Cu Armand Skapi, Oana Ursache a discutat despre legea prin care aromânii au primit statutul oficial de minoritate națională în Albania și legea prin care România a instituit Ziua Românității Balcanice (10 Mai). Cei doi au mai vorbit despre retrocedarea Casei Nicolae Iorga din Saranda și posibilitatea înființării unui lectorat de limba română la Universitatea din Tirana și a unui lectorat de limba albaneză la Universitatea din București.

Delegația DRP s-a întâlnit cu membrii comunității aromâne din Tirana și a participat la ceremonia de acordare a patentei consulare pentru Elvis Tolci, consul onorific al României în Albania.

Depunere de flori la bustul lui Nicolae Iorga din Saranda. Foto credit: Facebook / Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

La Saranda, demnitarul român s-a întâlnit cu primarul Adrian Gurma, iar la Selenița, Mekat și Divjaka s-a întâlnit cu elevii școlilor cu predare în dialectul aromân și cu profesorul Iosif Kruti.

Oana Ursache a poposit și la bisericile aromâne din Albania: la Biserica Aromână „Sf. Sotir” („Schimbarea la Față”) din Korcea, la Biserica „Sf. Pantelimon” din Moscopole și la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”.

În vizită la bisericile românești a căror renovare a fost susținută financiar de DRP. Foto credit: Facebook / Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Reprezentanții DRP au discutat despre bursele oferite elevilor care învață limba română sau în limba română la școlile din comunitățile istorice, despre nevoile acestor comunități, despre dobândirea cetățeniei și a pașaportului românesc.

Secretarul de stat a avut întrevederi cu prorectorul Universității „Fan Noli” din Korcea, Arto Adili, reiterând importanța continuării cursurilor de limba română, și cu Decanul Facultății de Educație și Filologie, conf. dr. Jonela Spaho.

Cu primarul din Korcea, Sotiraq Fillo, oficialul român a vorbit despre proiectele comune și despre Centrul de Informare al României deschis în localitate în 2019. DRP a făcut o donație de cărți în limba română pentru centru.

Nikola Pipa (83 de ani), autorul „Istoriei aromânilor din Korcea”. Foto credit: Facebook / Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

O idee conturată pe parcursul vizitei în Albania a fost posibilitatea ca studenții din România să facă practică la postul public de televiziune regional RTSH, care are o emisiune în aromână.

Aromâni care au studiat în România ocupă în prezent funcții importante în administrația centrală și locală din Albania. Unul dintre ei și-a exprimat recunoștința pentru aceasta la întâlnirea de la Tirana cu Oana Ursachi.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar