Asceza este intotdeauna un mijloc pentru a ajunge la adevaratul nostru scop: dobandirea Duhului Sfant. Atunci cand asceza este transformata intr-un scop in sine, viata noastra interioara se tulbura, iar dificultatile ridicate de patimi devin imposibil de rezolvat. Un exercitiu duhovnicesc nu poate fi intemeiat niciodata in sine. El este efectuat intotdeauna pentru a dobandi unirea cu Dumnezeu, altfel devine doar un sprijin al patimii mandriei. Teologul grec Christos Yannaras discuta aceste aspecte in lucrarea sa intitulata 'Libertatea moralei'.Christos Yannaras s-a nascut pe data de 10 aprilie 1935 in Atena. A efectuat studii de teologie si filosofie la universitatile din Atena, Paris si Bonn. In timpul petrecut la Paris a studiat in amanunt cartile filosofului german Martin Heidegger. In urma acestui fapt va scrie una dintre cartile sale faimoase, intitulata 'Heidegger si Areopagitul'. Aceasta cuprinde o comparatie intre anumite elemente ale filosofiei heideggeriene si tratatele Sfantului Dionisie Areopagitul. Şi-a sustinut teza de doctorat la Sorbona, in cadrul Facultatii de Litere. In prezent este profesor emerit de filosofie in cadrul Universitatii de Ştiinte Politice si Sociale din Atena. In cursul timpului a publicat o serie de lucrari care i-au asigurat o recunoastere europeana. Amintim aici: 'Persoana si eros', 'Abecedar al credintei' sau 'Libertatea moralei'. Precizam ca teologul grec este recunoscut si datorita lucrarilor publicate in domeniile adiacente teologiei, cum ar fi cel al filosofiei. Asceza este iubire de frumosIn lucrarea sa, intitulata 'Libertatea moralei', Christos Yannaras si-a propus sa regandeasca anumite teme consacrate ale moralei crestine dintr-un alt punct de vedere decat cel scolastic. Din pacate, studiile de morala ortodoxa au fost influentate de-a lungul vremii de un spirit preponderent rationalist, care transforma viata duhovniceasca intr-un veritabil sistem inchis. Am ales din aceasta lucrare reusita doar capitolul consacrat ascezei, denumit sugestiv: 'Asceza eclesiala si virtute individuala'. In debutul acestui capitol, Christos Yannaras afirma: 'Inainte de orice, asceza crestina este un eveniment eclesial, nu individual. Ea este transformarea modului de existenta individual al naturii in eveniment personal de comuniune si relatie: intrarea dinamica in comunitatea de viata a trupului Bisericii. Asceza vizeaza transfigurarea dorintelor si a necesitatilor naturale impersonale in manifestari ale liberei vointe personale care lucreaza 'viata cea adevarata' a iubirii'. Asceza ne ajuta sa devenim persoane deschise catre comuniunea cu ceilalti. Daca ea ne inchide in noi insine si ne face sa ii privim pe cei din jur cu teama si dezgust, atunci inseamna ca are un scop gresit. Asceza ne ajuta sa intram in atmosfera Bisericii, sa fim cu adevarat celule ale trupului lui Hristos. De fapt, ceea ce vizeaza exercitiile ascetice este lepadarea de sine; acea lepadare a egoismului si individualitatii care ne separa de ceilalti crestini. De asemenea, prin aceste exercitii vizam o folosire benefica a afectelor. Foamea, setea, instinctul sexual trebuie transfigurate, astfel incat sa nu mai fie satisfacute sub imboldul patimilor. De aceea, Christos Yannaras ajunge sa numeasca asceza drept 'filocalie', pentru ca ea ne indeamna sa cautam frumusetea virtutilor, care incununeaza persoana umana si o redau comunitatii Bisericii. 'Cu un asemenea continut, asceza nu este nici privare, nici saracire de viata, nici dusmanie fata de trup si nici dispret fata de materie, ca in cazul maniheenilor si puritanilor dintotdeauna. In traditia Bisericii, asceza este 'filocalie', iubire pentru frumusetea 'desavarsirii nicicand atinse', care e telul persoanei omenesti, restaurarea chipului tot mai palid, abia ghicit, al lui Dumnezeu in om, restabilirea individului uman in frumusetea-i dintru inceput'. Pastrand postul sau facand rugaciuni, nu trebuie sa ajungem sa ne consideram propriul trup drept dusman sau sa credem ca materia lumii este un lucru rau. Prin aceste nevointe trebuie sa observam din ce in ce mai mult frumusetea lumii si a vietii, bucuria si pacea pe care Dumnezeu a sadit-o in inimile noastre si pe care pacatul o acopera asemenea unui nor gros. Manierism si ascezaPentru anumiti crestini, asceza se reduce la un simplu comportament liturgic sau social. Ei considera ca nevointele au drept scop stabilirea unui manierism din care sa poata reiesi concret statutul lor de crestini. Yannaras critica pe buna dreptate aceasta transformare a ascezei intr-un cod al bunelor maniere. 'Din ce in ce mai mult, viata crestina pare sa se limiteze la un 'fel de a se comporta', la un cod al bunelor maniere. Tot mai mult, crestinismul se instraineaza de sine, luand un caracter social adaptat masurilor conformismului, conservarii sterile, meschinariei sufletesti si lipsei de curaj, ale moralismului insignifiant care incearca sa infrumuseteze lasitatea si securitatea individuala, acoperindu-le cu podoaba mortala a convenientelor sociale. Oamenii insetati cu adevarat de viata, cei care zi de zi se afla in echilibru instabil pe coarda intinsa deasupra haului tuturor mortilor posibile, cei ce se lupta cu disperare doar-doar vor discerne vreo lumina in taina de nepatruns a existentei omenesti, adica aceia carora li se adreseaza in mod fundamental si prin excelenta Evanghelia mantuirii, toti acestia, inevitabil, sunt in afara ordinii rational organizate, conventionale, sociale, a crestinatatii stabile'. In mod cert, o asceza corecta ne va introduce in comuniunea plina de viata a Bisericii, dar, in acelasi timp, ne va atrage si ura celor care nu o pot intelege. Deseori se intampla ca persoanele cel mai putin intelegatoare in acest sens sa fie propriile rude sau prieteni. Mantuitorul ne-a avertizat in aceasta privinta atunci cand a spus: 'Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. Şi dusmanii omului (vor fi) casnicii lui' (Mt. 10:34-36). Asceza reprezinta uneori un motiv de sminteala pentru cei care resping invatatura Bisericii. Nu trebuie sa ne temem ca vom pierde prin postul sau prin rugaciunea noastra respectul celor din jur. Chiar daca lucrul acesta se intampla, este ceva normal. Nu este insa normal sa tinem post sau sa ne rugam pentru ca toti oamenii sa stie cat de sfinti suntem.Consideram ca Christos Yannaras a observat in mod corect greselile flagrante pe care le putem face cu privire la propria viata ascetica. Nu ne mai ramane decat sa oferim in final un citat rezumativ sperand ca fiecare crestin va ajunge la masura unei asceze corecte. 'Evenimentul ascezei - eveniment personal si iubitor - da evlaviei crestine caracterul de experienta imediata, sensibila, pe care o are nestricaciunea vietii, si o distinge radical, fundamental de caracterul conventional al 'ispravii' virtutii individuale. Intr-un mod sensibil si empiric, credinciosul refuza in viata-i de zi cu zi autonomia si independenta supravietuirii naturale. O refuza fiindca ea isi este siesi scop, pentru a primi de la iubirea lui Dumnezeu harisma vietii, a acelei vieti care e comuniune personala si iubitoare cu El. Astfel, asceza trupului defineste tangibil si concret caracterul euharistic al moralei eclesiale, prelungirea Euharistiei - Comuniunea divina - in viata cea de toate zilele.' (Articol publicat in ziarul Lumina de Duminica din data de 27 martie 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 921

Id: 12603

Data: Mar 27, 2011

Imagine: