Piesele interpretate de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, dirijat de Arhid. Mihail Bucă, pot fi ascultate pe Spotify.
Spotify este cea mai populară aplicație de ascultat muzică. Aplicaţia pune la dispoziție zeci de milioane de piese care pot fi descărcate și ascultate în orice loc te-ai afla.
În prezent, pe platforma Spotify sunt încărcate piese din două albume semnate Tronos: Cântări ale Dumnezeieştii Liturghii şi Concert în Sâmbăta lui Lazăr.
Fie că ești la volan, lucrezi, te relaxezi sau te rogi, piesele Tronos îţi sunt întotdeauna la îndemână prin renumita aplicaţie.
Aplicaţia Spotify poate fi descărcată din Google Play sau App Store, iar cei interesaţi o pot utiliza şi în format desktop.
Tronos
Cu o activitate neîntreruptă de peste 20 de ani, Grupul Psaltic Tronos este unul dintre cele mai apreciate coruri din România, fiind implicat în dezvoltarea și promovarea muzicii bizantine pe teritoriul țării noastre.
Sub conducerea dirijorului și fondatorului său, Arhidiaconul Mihail Bucă, grupul a susținut concerte pe multe scene muzicale, în catedrale și biserici, din țară și străinătate.
Foto credit: Grupul Psaltic Tronos
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 373
Id: 69319
Data: Feb 29, 2020
Imagine:
Luni începe Postul Mare, perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, serbat anul acesta în data de 19 aprilie.
Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai .....
Data: Mar 1, 2020
Patriarhul Daniel a explicat în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai că „Nimeni nu poate intra în post, ca luptă duhovnicească pentru curăţirea de păcate şi de luminare a sufletului, fără iertare”.
Iertarea
„Prin iertarea altora se cultivă smerenia şi .....
Data: Mar 1, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).